Ministrul Muncii a cerut Poştei să prelungească programul de lucru inclusiv sâmbătă, astfel încât banii de pensie să ajungă în toată ţara.
Plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna aceasta până în data de 17 ianuarie, fiind decalată cu două zile, dar întârzierea este justificată, ţinând cont de faptul că 1 şi 2 ianuarie au fost sărbători legale, a declarat ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi la un post de televiziune.
„Au fost închise conturile în Trezorerie. Ţinând cont de faptul că 1 şi 2 au fost sărbători legale, este o întârziere justificată, nu este o întârziere venită din alte motive. S-au făcut deschiderile de conturi, s-au făcut plăţi de către Poşta Română. Începând de săptămâna viitoare, cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic. Practic plăţile trebuiau închise în data de 15. Luna aceasta, şi doar luna aceasta, se vor închide în data de 17, cu două zile decalate”, a explicat Budăi, citat de Realitatea.