Banca Centrală Europeană (BCE) a oferit, joi, noi detalii legate de achiziţiile de obligaţiuni şi modul în care acestea vor evolua în viitorul apropiat.

Achiziţiile de obligaţiuni vor creşte semnificativ în T2 2021

BCE a anunţat că se aşteaptă să crească “semnificativ” achiziţiile de obligaţiuni care au rolul de suplimentare a lichidităţilor din piaţă, în trimestrul al doilea al acestui an, având în vedere creşterea costurilor de împrumut în regiune, scrie agenţia Reuters, potrivit news.ro.

Banca Centrală Europeană a optat, joi, că lase neschimbat programul de achiziţii de urgenţă pentru pandemie (PEPP), la un total de 1.850 de miliarde de dolari, care va dura până în martie 2022.

Cu toate acestea, achiziţiile de obligaţiuni ale băncii centrale au fost mai mici decît de obicei, iar BCE a anunţat că se aşteaptă să mărească aceste achiziţii.

Temeri privind influenţa randamentelor mari asupra redresării economice a Europei

Randamentele obligaţiunilor din zona euro au crescut începând din luna februarie, urmând tendinţa randamentelor titlurilor din SUA, declanşată după anunţarea de către preşedintele Joe Biden a unui program de stimulare uriaş.

Aceste creşteri au provocat temeri că randamentele mai mari ar putea deturna redresarea economică din Europa, prin creşterea costurilor de împrumut pentru ţările care au deja probleme din cauza crizei coronavirusului.

Cu toate acestea, pieţele au fost calmate de anunţul de joi al BCE, iar randamentele obligaţiunilor au scăzut în zona euro.

Estimări privind PIB-ul şi inflaţia zonei euro

Banca Centrală Europeană a decis joi şi să lase neschimbate dobânzile.

În luna decembrie 2020, BCE a estimat că PIB-ul zonei euro va urca cu 3,9% în acest an şi cu 4,2% în 2021. Joi, BCR a revizuit estimarea referitoare la avansul PIB-ului zonei euro la 4% în 2021 şi 4,1% în 2022.

BCE mai estimează o rată a inflaţiei în zona euro de 1,5% în acest an şi de 1,2% în 2022. Mandatul BCR este să menţină inflaţia aproape de nivelul de 2% pe termen mediu.