Grupul Electrica a înregistrat, în primele șase luni ale acestui an, un profit net consolidat de 109 milioane RON, acoperind pierderea din T1 în sumă de 41 milioane RON printr-un profit net înregistrat în T2 de 150 milioane RON. Profitul net consolidat bugetat pentru anul 2019 este în sumă de 121 milioane RON, astfel încât profitul net consolidat la finalul S1 2019 reprezintă 90% din valoarea anuală bugetată.
Profitul operațional al Grupului a scăzut cu 138 milioane RON, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul unor modificări semnificative ale cadrului de reglementare, îndeosebi cu efect advers. Astfel, la evoluția EBITDA s-au adaugat atât impactul nefavorabil al cheltuielii cu amortizarea, o creștere de 25 milioane RON – ca urmare a aplicării unui nou standard de raportare financiară începând cu 1 ianuarie 2019 și a volumului de investiții puse în funcțiune, cât și impactul pozitiv al ajustărilor de valoare a activelor.
Veniturile operaționale totale ale Grupului Electrica, în primul semestru din 2019, s-au ridicat la valoarea de 3.180 milioane RON, ceea ce reprezintă o creștere de 16,6% sau 452 milioane RON, față de aceeași perioadă a anului 2018.
În segmentul de distribuție, veniturile au crescut cu 6,6%, ca urmare a creșterii cantității distribuite totale cu 0,3% și a tarifelor medii de distribuție, precum și a majorării semnificative a valorii investițiilor în rețea, în conformitate cu politicile contabile aplicabile, în S1 2019, comparativ cu S1 2018. În perioada ianuarie-februarie 2019, comparativ cu 2018, tarifele de distribuție au crescut cu aproximativ 3,2% la SDTN, 7,2% la SDMN și 5,8% la SDTS, iar de la 1 martie 2019 a fost aplicată o majorare de 2,3% comparativ cu luna anterioară, pentru a include parțial valoarea contribuției de 2% din cifra de afaceri către ANRE, stabilită prin OUG nr. 114/2018. De asemenea, începând cu 1 iulie 2019, au fost aprobate prin ordine ANRE noi tarife de distribuție, majorate în medie cu 2,3% pentru cei trei operatori de distribuție ai Grupului Electrica, ce reflectă creșterea Ratei Reglementate a Rentabilității (RRR) la valoarea de 6,9%.
În ceea ce privește segmentul de furnizare, veniturile au crescut cu 20,5%, ca rezultat al creșterii cu 7,7% a cantității de energie electrică furnizată pe piața cu amănuntul, a majorării prețurilor medii de vânzare cu 6,3%, precum și ca urmare a dezvoltării activității de furnizare de gaze naturale.
Costurile consolidate pentru achiziția energiei electrice au crescut cu 32,6%, la 1.683 milioane RON în S1 2019, în principal ca urmare a creșterii prețurilor de tranzacționare pe OPCOM. Această evoluție a fost resimțită în segmentul de distribuție, prin majorarea cu 22,3% a costului energiei electrice achiziționate pentru acoperirea pierderilor în rețea. Astfel, efectul pozitiv generat de ușoara scădere a cantității necesare pentru acoperirea pierderilor în rețea, comparativ cu S1 2018, a fost anulat de creșterea prețurilor de achiziție a energiei electrice, care au fost semnificativ mai mari față de prețul aprobat ex-ante de ANRE pentru operatorii de distribuție din Grupul Electrica. Aceste diferențe pot fi însă recuperate, cel puțin parțial, prin tarifele de distribuție, în perioadele următoare, în conformitate cu prevederile metodologiei de reglementare ale perioadei a IV-a.
Și în segmentul de furnizare a fost înregistrată o creștere a cheltuielilor cu achiziția de energie electrică cu 35,6%, ca efect cumulat al creșterii prețului de achiziție și al cantității de energie electrică achiziționată. Marja de furnizare a fost afectată negativ, în principal deoarece, prin tarifele aprobate de către ANRE, prețul recunoscut pentru primele două luni din 2019 pe segmentul reglementat nu acoperă prețul de achiziție a energiei electrice efectiv realizat. Cu toate acestea, prin OUG nr. 114/2018 s-a stabilit cadrul legal prin care se pot recupera pierderile din achiziția de energie electrică aferente anilor 2018 și 2019, în perioadele următoare, începând cu 1 martie 2019 și până la 28 februarie 2022.
Electrica Furnizare are o cotă de piață de 18,84%. Este lider pe piața reglementată, cu o cotă de 50,53%, iar pe piața concurențială are o cotă de 10,97% (conform raportului ANRE din mai 2019). Compania a furnizat către un număr de aproximativ 3,5 milioane de consumatori finali (atât în regim de ultimă instanță, cât și de pe piața concurențială) 4,6 TWh de energie electrică.