Pe fondul fenomenelor meteorologice nefavorabile, Romtelecom și Cosmote România au decis implementarea unor măsuri menite să vină în sprijinul clienților din zonele afectate în această perioadă.
Companiile anunță extinderea cu 7 zile, până la data de 06.02.2014, a termenului de plată a facturii pentru abonații afectați de condițiile meteorologice severe din zonele în care s-a impus codul galben (Mehedinți, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Argeș, Brașov, Covasna, Bacău, Iași, Vaslui) și codul portocaliu (Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, București, Ialomița, Prahova, Buzău, Vrancea, Călărași, Constanța, Tulcea, Galați, Brăila). Măsura vizează abonații afectați de condițiile meteorologice nefavorabile din perioada curentă și imediat următoare, a căror dată scadentă se încadrează în acest interval. Extinderea se va adăuga termenului de plată standard pentru clienții Romtelecom și Cosmote România.
ANM ar putea emite un nou COD ROŞU
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) ar putea emite miercuri după-amiază un Cod roşu de ninsori şi viscol pentru şase judeţe din sud-estul ţării. Este vorba despre judeţele Ialomiţa, Buzău, Tulcea, Constanţa, Brăila şi Galaţi.
Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă va depăşi 50 de centimetri iar viteza vântului la rafală va depăşi 80 km/oră. Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa va fi total expusă.
Până miercuri seară, la ora 23.00, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei ş i în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60 – 70 kilometri/oră, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70 – 80 kilometri/oră. Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.
Sub incidenţa Codului portocaliu se vor afla judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş (jumătatea de sud), Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea, dar şi Capitala.