Potrivit unui comunicat al MFP, Declarația 112 cuprinde atât informații privind obligațiile fiscale ale contribuabililor, cât și informații necesare stabilirii prestațiilor sociale potrivit legislației specifice, acordate de Casa Naționalã de Pensii Publice, de Casa Naționalã de Asigurãri de Sãnãtate, de Agenția Naționalã pentru Ocuparea Forței de Muncã și de Agenția Naționalã pentru Plãți și Inspecție Socialã.
Proiectul de ordin stabilește:
– actualizarea casetelor privind înscrierea cifrei de afaceri și a ponderii cifrei de afaceri din activitãțile prevãzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, în vederea acordãrii facilitãților fiscale în luna de raportare, în sensul declarãrii de cãtre angajator, pe proprie rãspundere, a îndeplinirii condițiilor aplicãrii acestora”;
– introducerea unor casete informative cu privire la persoanele detașate în/din România cât și cu privire la statul în care se datoreazã contribuțiile sociale obligatorii, respectiv detașate cu sau fãrã formularul portabil A1;
– actualizarea codurilor CAEN pentru angajatorii care beneficiazã de facilitãțile fiscale prevãzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal;
– introducerea unor noi secțiuni distincte pentru declararea veniturilor din salarii și asimilate salariilor obținute de persoanele fizice de la angajatori care beneficiazã de facilitãțile fiscale prevãzute la art. 60 pct. 5 din Codul fiscal, respectiv secțiunile A1, A.1.1, A.1.2., B.2.1., B.4.1, B.4.1.1. și B.4.1.2.;
– actualizarea nomenclatorului ”Creanțe fiscale” prin introducerea unor noi casete pentru declararea CAS-ul pentru condiții deosebite și speciale, datorat de cãtre angajatorii care desfãșoarã activitate în domeniul construcțiilor și cãrora li se aplicã facilitãțile fiscale;
– introducerea unor noi casete în Secțiunile A și B pentru declararea bazelor de calcul și a contribuțiilor sociale obligatorii aferente veniturilor din salarii și asimilate salariului realizate de persoanele fizice care își desfãșoarã activitatea la angajatorii din domeniul construcțiilor.
– introducerea unor câmpuri noi în secțiunea E3 din anexa asigurat: ” Impozit scutit conform art. 60 pct. 1 din Codul fiscal”, „Venit scutit conform art. 60 pct. 2 din Codul fiscal”, „Impozit scutit conform art. 60 pct. 2 din Codul fiscal”, „Venit scutit conform art. 60 pct. 3 din Codul fiscal”, „Impozit scutit conform art. 60 pct. 3 din Codul fiscal”, „Venit scutit conform art. 60 pct. 4 din Codul fiscal”, „Impozit scutit conform art. 60 pct. 4 din Codul fiscal”, „Impozit scutit cf. art. 76 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 566/2004 Legea cooperației agricole”, „Impozit scutit conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajãrii tinerilor în sectoarele agriculturã, acvaculturã și industria alimentarã”;
– introducerea unor instrucțiuni de completare a declarației pentru angajatorii care desfãșoarã activitate în domeniul construcțiilor și care beneficiazã de facilitãțile fiscale introduse prin O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor mãsuri în domeniul investițiilor publice și a unor mãsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, pentru perioada 01-21.07.2019 și prin O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor mãsuri în domeniul investițiilor, începând cu 22.07.2019. Astfel, în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor aferente lunii iulie 2019, pentru acordarea facilitãților fiscale se vor avea în vedere reglementãrile fiscale pentru fiecare din cele doua perioade ale lunii, respectiv, pentru perioada 01-21.07.2019 reglementãrile din Codul fiscal introduse prin OUG nr. 114/2018, iar pentru perioada 22-31.07.2019, reglementãrile Codului fiscal modificate prin OUG nr. 43/2019. Determinarea impozitului pe venit scutit, se face prin raportare la venitul aferent din perioadei în care persoana fizicã îndeplinește condițiile de acordare a facilitãților fiscale.
– alte modificãri tehnice, care constau în actualizarea corespunzãtoare a anexelor și a instrucțiunilor la ordin potrivit aspectelor semnalate de utilizatorii declarației.
Proiectul de act normativ vizeazã rezolvarea problemelor semnalate din practicã prin modificarea Declarației privind obligațiile de platã a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominalã a persoanelor asigurate (Declarația 112) corespunzãtor cu modificãrile din legislația specificã, generate de modificãrile Codului fiscal ca urmare a prevederilor O.U.G. nr. 43/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative care privesc stabilirea unor mãsuri în domeniul investițiilor precum și de necesitatea actualizãrii anexelor și instrucțiunilor de completare a declarației, se mai arată în comunicatul remis pe adresa redacției.
Proiectul de ordin comun poate fi consultat la rubrica Transparențã decizionalã.