„În contextul creşterii costurilor legate de furnizarea serviciilor de comunicaţii, precum şi pentru a asigura în continuare viabilitatea economică, compania Telekom România este nevoită să modifice condiţiile de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice şi să majoreze o parte din tarifele serviciilor de comunicaţii din portofoliul său. Această modificare este influenţată şi de creşterea costurilor în toate sectoarele de business, în peisajul economic actual.
Toţi clienţii rezidenţiali vor fi informaţi cu privire la aceste modificări, atât prin canale de informare electronice, cât şi prin intermediul notificărilor transmise prin serviciile de curierat. Această ajustare nu se aplică preţurilor pentru echipamentele contractate, terminalele sau echipamentele fixe închiriate. De asemenea, majorarea nu se aplică serviciului de telefonie fixă, în cazul în care acesta este singurul tip de serviciu contractat de la Telekom Romania”, se arată în comunicat.
Conform datelor oficiale, la sfârşitul celui de-al treilea trimestru din 2019, Telekom Romania înregistra 2,1 milioane de utilizatori ai serviciilor de voce fixă (inclusiv FMC), în scădere cu 0,9% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce baza totală de clienţi pe segmentul telefoniei mobile era de 4,2 milioane, cu 9% mai puţin raportat la perioada de referinţă. În acelaşi timp, veniturile consolidate ale companiei au ajuns, în T2 din 2019, la 243,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă un avans de 7,4% faţă de perioada similară a anului anterior.
Telekom Romania este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.
Abonaţii Telekom, fără programele Discovery
Grupul american Discovery, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa media globală, a anuţat zilele trecute că nu este de acord cu propunerea înaintată de Telekom, al doilea jucător de pe piaţa locală de servicii de retransmisie TV, de a crea pachete suplimentare care să includă doar posturi ale grupului şi pe care clienţii să le poată achiziţiona fără alte taxe, pentru că acestea nu ar include toate posturile şi ar reprezenta şi o abordare diferită faţă de alţi jucători din piaţă.
„Nu credem că este o abordare corectă faţă de noi sau faţă de fanii noştri, aşa că nu o putem accepta. Rămânem deschişi la negocieri fair-play cu Telekom, purtate cu bună-credinţă”, au declarat reprezentanţii Discovery. „Credem în libertatea de a alege, câtă vreme există fair-play. Dacă Telekom România ar include TOATE canalele TV din portofoliu în pachete din care telespectatorii să aleagă, atunci propunerea înaintată ar avea sens. Însă propunerea actuală ne discriminează, izolând canalele noastre, dar menţinând aceeaşi structură de pachete şi costuri pentru celelalte canale TV”, au adăugat reprezentanţii Discovery.