Anunț important pentru toată România. Gazele din Marea Neagră, o cantitate uriașă care va aduce țării miliarde de euro și care vor conduce la o reducere substanțială a facturilor pentru gaze și energie electrică sunt tot mai aproape de a fi scoase și transportate. Ultimele avize penru construcția conductei au fost date.
Anunț important pentru toată România. Gazele din Marea Neagră, o cantitate uriașă care va aduce țării miliarde de euro și care vor conduce la o reducere substanțială a facturilor pentru gaze și energie electrică sunt tot mai aproape de a fi scoase și transportate. Ultimele avize penru construcția conductei au fost date.
Transgaz a obţinut dreptul de începere a lucrărilor la conducta care va prelua gazele din Marea Neagră şi le va conecta la sistemul naţional de transport (SNT), precum şi la gazoductul BRUA, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, remis, vineri, AGERPRES.
Aceasta după ce Ministerul Energiei a emis Decizia exhaustivă nr. 4/25.04.2019 pentru proiectul „Conducta Ţărmul Mării Negre-Podişor pentru preluarea gazului din Marea Neagră”.
„În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 347/2013 – decizia exhaustivă reprezintă decizia sau ansamblul deciziilor luate de o autoritate sau de autorităţi ale statelor membre, cu excepţia instanţelor judecătoreşti, care stabileşte dacă unui iniţiator de proiect i se acordă sau nu autorizarea pentru realizarea proiectului. În cazul conductei care va prelua gazele din Marea Neagră, iniţiatorul proiectului este SNTGN Transgaz SA”, potrivit comunicatului.
Valoarea totală estimată a proiectului este de 360,4 milioane de euro, iar termenul estimat de finalizare este anul 2021.
Ministrul Economiei a arătat că realizarea acestui proiect permite folosirea gazelor din offshore pentru dezvoltarea economiei naţionale şi a comunităţilor locale şi a subliniat că dezvoltarea SNT reprezintă o prioritate a sa.
‘Este un pas foarte mare pe care-l facem pentru a valorifica pe plan intern gazele din Marea Neagră. Această conductă pe care Transgaz o va construi va permite să direcţionăm gazele naturale pe care le vom exploata în perimetrele din off-shore atât către BRUA – deci la export, contribuind la securitatea energetică regională şi europeană, cât şi în Sistemul Naţional de Transport Gaze – adică pentru uz intern, permiţând comunităţilor locale şi agenţilor economici din ţară să aibă acces la aceste resurse de gaz care sunt deosebit de importante. Am spus în repetate rânduri şi cu orice prilej am avut la dispoziţie, faptul că pentru mine, ca ministru, sunt importante două lucruri esenţiale: să folosim resursele de gaze pentru a dezvolta economia românească şi să le folosim pentru a dezvolta comunităţile româneşti. Proiectul acesta ne permite să realizăm şi aceste lucruri. Sunt peste 40 de comune, din 3 judeţe, care vor fi tranzitate de această conductă care se va întinde peste 300 de kilometri’, a declarat ministrul Economiei, Niculae Bădălău, citat în comunicat.