Ministrul Muncii a precizat că salariului minim net va ajunge în 2020 la 317 euro. Câștigul salarial mediu net în noiembrie 2018 față de noiembrie 2016 înregistrează o creștere cu 28,5%. Câștigul salarial real în noiembrie 2018 față de noiembrie 2016 înregistrează o creștere cu 20,3%. Indicele prețurilor de consum în noiembrie 2018 față de noiembrie 2016 înregistrează o creștere cu 6,8%.

„Se observă cum am preluat din 2016. În 2022, vrem să ajungem la masa salarială 40,1%. Se observă creștere de la an la an. Încercăm pe cât posibil să continuăm așa cum am promis. Noutatea vine în 2019, unde de la 1 ianuarie, am făcut trei categorii pentru salarii minime, pentru construcții, pentru studii superioare și pentru studii medii. În februarie, vom face la Milano sau Torino, o bursă de lucru pentru românii care lucrează acolo”, a explicat ministrul Marius Budăi.

„Vor fi bani de pensii, de investiții, de salarii”, a afirmat ministrul.

Salariul minim net din construcţii va fi de 2.360 de lei din 2019. Aproximativ 150.000 de salariaţi din domeniu vor încasa un salariu în jurul celui minim pe economie destinat sectorului, a spus exclusiv pentru Economica.net Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC). Alţi circa 150.000 de oameni din construcţii vor încasa lunar salarii de peste 3.200 de lei „în mână”, a mai declarat preşedintele FPSC.

OUG nr.114 din 2018 aduce şi o serie de facilităţi fiscale pentru salariile din construcţii:

  • angajaţii vor fi asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate;
  • contribuţia de asigurări sociale scade la 21,25%, de la 25% cât a fost până acum;
  • veniturile din salarii, scutite de la plata impozitului pe venit;
  • sistarea contribuţiei la Pilonul II de pensii;
  • contribuţia asiguratorie pentru muncă, pe care o plăteşte angajatorul, scade la 0,3375%, de la 2,25% cât a fost până acum.
  • Aceste facilităţi fiscale vizează firmele care realizează cel puţin 80% din cifra de afaceri totală, calculată cumulat de la începutul anului, în activităţi din construcţii, ai căror salariaţi au venituri brute lunare din salarii şi asimilate salariilor, cuprinse între 3.000 și 30.000 lei lunar inclusiv şi care sunt realizate în baza contractelor individuale de muncă.

Toți bugetarii vor primi lunar, la salariu, din ianuarie 2019, indemnizația de hrană de 347 lei. Aceasta va fi calculată în funcție de salariul minim, iar ținând cont de faptul că acesta s-a modificat și a ajuns la suma de 2080 lei, indemnizația de hrană primită pentru 2019 de bugetari va fi de 4160 lei brut, adică 347 lei/lunar impozitați.