Economia României a crescut cu 4,8% în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din anul precedent, pe serie ajustată sezonier, şi cu 4,7% pe serie brută, arată estimarea semnal a Institutului Naţional de Statistică.
În trimestrul doi al acestui an, creşterea PIB a fost de 1% faţă de T1 şi 4,6% faţă de T2 2018 pe serie ajustată sezonier. Pe serie brută, comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2018, Produsul intern brut în trimestrul II 2019 a înregistrat o creştere cu 4,4%.
„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul II 2019 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, fără a se înregistra modificări semnificative ale indicilor de volum comparativ cu a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul I 2019, publicată în comunicatul de presă nr. 170 din 8 iulie 2019”, precizează Institutul Naţional de Statistică.
Autorităţile române estimează o creştere de 5,5% a economiei româneşti în acest an. Pe de altă parte, instituţiile financiare internaţionale mizează pe o creştere a PIB de sub 4% în România în 2019. Altfel, previziunile Comisiei Europene indică un avans al economiei de 3,3%, Fondul Monetar Internaţional – 3,1%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 3,2% şi Banca Mondială – 3,6%.