Anunț istoric despre pensii! Decizie uriașă pentru milioane de români

Sursă: Dreamstime

Conform informațiilor transmise de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, contribuția pentru Pilonul II de pensii private obligatorii va crește semnificativ în 2024. Schimbarea respectivă reprezintă „o reducere şi mai mare a resurselor pentru Pilonul I de pensii.”

În 2024 crește contribuția la Pilonull II de pensii! Sindicatele din România se opun ferm

După anunțul public al Ministerul Muncii și Protecției Sociale, sindicatele au anunţat că se opun ferm schimbării respective, susținând că va avea un impact negativ asupra pensiilor de stat (Pilonul I).

„Obiectul de reglementare al proiectului de act normativ îl constituie majorarea, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuţiilor la fondurile private de pensii de la 3,75% la 4,75%.

Având în vedere că atât în Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare –PNRR-, cât şi în Programul de Guvernare este prevăzută măsura care vizează creşterea contribuţiilor pentru Pilonul II de pensii cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent până la 4,75% în 2024”, scrie în nota de fundamentare a proiectului legislativ de OUG, care urmează să primească avizul Consiliului Economic şi Social (CES).

„Creşterea de la 3,75% la 4,75% înseamnă o reducere şi mai mare a resurselor pentru pilonul I de pensii, adică mai puţini bani la fondul public de pensii pentru pensiile aflate în plată. Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul nu cuprinde nici o analiză asupra impactului acestei măsuri.

După ce a pus toată contribuţia în sarcina lucrătorului, statul nu este capabil să colecteze toţi banii de pensie, oferind şi facilităţi capitalului (care reţine banii dar poate alege să nu-i vireze şi îl scuteşte în plus de obligaţia de a comunica lucrătorului situaţia plăţilor).

În cele din urmă, tot lucrătorul este penalizat, fiind privat de dreptul la pensie pentru perioada în care banii i-au fost reţinuţi, dar nu au fost viraţi”, au explicat sindicatele, potrivit adevărul.ro.

Legea privind Pilonul II de pensii nu a fost finalizată nici după 14 ani

Cartel Alfa a explicat că legea care stabileşte modul de plată a pensiilor private obligatorii nu este încă finalizată, deși termenul limită era 2011.

„La aproape 14 ani de la intrarea în vigoare a Pilonului II, legea care stabileşte modul de plată a pensiilor private obligatorii nu este încă finalizată (termenul prevăzut de finalizare era până în 2011), în sensul în care nu se ştie cum se vor calcula plăţile în momentul ieşirii la pensie. În aceşti 14 ani de contribuţii la pilonul II, ar trebui să existe deja suficiente date, care, completate cu experienţa altor ţări cu acelaşi sistem, pot constitui baza pentru studii fundamentate şi dezbateri publice transparente astfel încât să avem o lege cu adevărat în interesul cetăţenilor”, notează Cartel Alfa.

Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă oferă sprijin direct pentru atingerea rezultatelor şi implementarea reformelor şi a investiţiilor publice ale țărilor din UE, drept răspuns la provocările identificate în Semestrul European.

Reforma propusă în Programul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vizează elaborarea legislaţiei prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu şi lung a sustenabilităţii şi a predictibilităţii sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii.

În prezent, toate sindicatele se opun majorării contribuţiei la Pilonul II de pensii private obligatorii.

De asemenea, sindicatele afiliate Cartel Alfa atenționează că majorarea contribuţiei la Pilonul II de pensii private este în detrimentul pensiilor publice, acuzând Guvernul României că nu manifestă un real interes şi pentru pensiile de stat (Pilonul I).