Concret, este vorba despre indemnizația primită de către persoane persecutate din motive politice de dictatura Potrivit anunțului Casei Naționale de Pensii (CNPP), indemnizația va fi majorată de la 200 de lei, cât este în prezent, la 350 de lei.
Ce se arată în anunț
”Prin intrarea în vigoare a Legii nr.117/2020 pentru modificarea alin.(2) al art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, indemnizația lunară se majorează de la 200 de lei la 350 de lei pentru persoanele care:
- au fost internate în spitale de psihiatrie;
- au avut stabilit domiciliu obligatoriu.
Noul cuantum se acordă pentru fiecare an de internare abuzivă în spitale de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă persoanele sunt sau nu pensionate.
Drepturile majorate potrivit Legii nr. 117/2020 se acordă de la data de 12 iulie 2020.”, se arată pe site-ul oficial al instituției.
Proiectul a fost adoptat la sfârșitul lunii iunie
Proiectul de lege modifică și completează Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Se are în vedere ca şi urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-Lege nr.118/1990 deoarece, datorită criteriilor aberante stabilite de regimul comunist, au fost consideraţi ca având „origine nesănătoasă”, suferind multe discriminări şi limitări profesionale.
Ce se arată în lege
- „Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești ori decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, strămutați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 500 lei.
- Copilul minor la data la care unul sau ambii părinți s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) din Decretului-lege nr.118/1990 precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinți s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2), are dreptul la o indemnizație lunară în același cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său.
- Copilul născut după încetarea situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) are dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația de care a beneficiat părintele său”