Este vorba despre Elveția. De la 1 iunie, românii și bulgarii au dreptul de a circula liber în această țară.
“Ministerul Afacerilor Externe salută decizia (…) Consiliului Federal al Confederației Elvețiene, care acordă libera circulație în Elveția cetățenilor români începând cu data de 1 iunie 2019”.
Potrivit comunicatului, „Executivul de la Berna (capitala Elveției – n. red.) a aprobat modificarea Ordonanței privind libera circulație a persoanelor, precizând că la data de 31 mai 2019 încetează aplicarea clauzei de salvgardare care limita libera circulație pentru cetățenii români și bulgari”.
Românii care vor alege să lucreze în Elveţia vor putea câştiga de două sau chiar de trei ori mai mult față de cei plecați în Germania, Italia sau Spania, salariul mediu ridicându-se la suma de 6 000 euro.