Este vorba despre CEC Bank.
„Ca urmare a intrării în vigoare, în data de 2 mai 2019, a prevederilor OUG nr. 19/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, CEC Bank a actualizat oferta de creditare prin introducerea noului indice IRCC (indice de referinţă pentru creditele consumatorilor) în modul de calcul al dobânzilor aferente creditelor supuse prevederilor OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Banca menţine neschimbată marja fixă aplicată creditelor cu dobândă variabilă, transferând către clienţi avantajul reducerii valorii indicelui de referinţă”, se spune în comunicat al băncii citat de Agerpres.
De asemenea, în perioada 10 mai – 31 iulie 2019, CEC Bank desfăşoară o campanie promoţională aferentă creditului de refinanţare credite de consum, în cadrul căreia clienţii persoane fizice pot accesa credite cu o marjă de dobândă redusă cu 0,5 puncte procentuale faţă de valoarea standard.
Astfel, clienţii persoane fizice beneficiază în cadrul campaniei o dobândă compusă din IRCC (în prezent, 2,36%) + marja fixă de 5 p.p. în cazul în care creditul se achiziţionează la pachet cu credit prin card, respectiv IRCC + 6 p.p., fără achiziţionarea unui credit prin card. Durata de creditare este de maximum 5 ani iar valoarea de creditare este extinsă la 90.000 lei. Perioada de graţie este de până la 12 luni. Banca nu percepe comision de analiză a dosarului şi există posibilitatea de refinanţare a creditelor în lei sau în alte valute. Pentru determinarea venitului net se pot lua în calcul toate veniturile certe, cu caracter de permanenţă pe toată perioada de creditare ale familiei; posibilitatea utilizării serviciilor Internet Banking CEConline şi CEC Bank Mobile Banking pentru vizualizarea situaţiei creditului (soldul creditului, data scadenţei, valoarea ratei scadente), dar şi pentru operaţiuni curente (plăţi, depozite etc.).
„Prin lansarea acestei campanii promoţionale, CEC Bank continuă politica de susţinere a clienţilor persoane fizice şi de stimulare a creditării pe acest segment. Banca vine în întâmpinarea consumatorilor cu un produs de creditare acordat în condiţii avantajoase, utilizând noul indice de referinţă pentru creditele consumatorilor. Astfel, clienţii noştri îşi pot optimiza cheltuielile, având posibilitatea refinanţării integrale a creditelor aflate în derulare, precum şi posibilitatea suplimentării sumei acordate”, a declarat Laurenţiu Mitrache, director general – preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank.
Banca oferă şi următoarele exemple de calcul: DAE 9,44%, calculată în ipoteza unui credit de refinanţare credit de consum în valoare de 24.500 lei cu rambursare în 54 de luni, cu o dobândă de 7,36%, variabilă pe întreaga durată de creditare, calculată în funcţie de IRCC + marjă fixă de 5,00 p.p în cazul în care creditul se achiziţionează la pachet cu credit prin card, comision lunar de administrare în sumă fixă de 20 lei şi comision de analiză dosar de 0 lei. Rata lunară va fi de 554,36 lei, iar valoarea totală plătibilă de 29.934,98 lei.
DAE 10,51%, calculată în ipoteza unui credit de refinanţare credit de consum în valoare de 24.500 lei cu rambursare în 54 de luni, cu o dobândă de 8,36%, variabilă pe întreaga durată de creditare, calculată în funcţie de IRCC + marjă fixă de 6,00 p.p. (fără achiziţionarea unui credit prin card), comision lunar de administrare în sumă fixă de 20 lei şi comision de analiza dosar de 0 lei. Rata lunară va fi de 565,95 lei, iar valoarea totală plătibilă de 30.560,82 lei.