MAE informează cetăţenii români care intenţionează să intre în Republica Bulgaria, dinspre Republica Turcia, prin punctul de trecere a frontierei Lesovo (Bulgaria), că, în perioada octombrie – decembrie, există riscul formării de coloane mari de autocamioane, ce poate duce la creşterea timpilor de aşteptare la trecerea frontierei pentru traficul greu – până la 72 de ore.

În acest context, MAE le recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp cu privire la aceste aspecte, să ia măsurile adecvate în vederea organizării itinerariilor de deplasare, să aibă asigurate resurse de apă, alimente şi să respecte cu stricteţe indicaţiile şi măsurile adoptate de autorităţile bulgare.

Unde pot fi aflate mai multe informații

De asemenea, în cazul persoanelor care doresc să afle informaţii suplimentare, acestea pot fi accesate astfel: cu privire la regimul vamal – pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 şi pe site-ul autorităţii vamale bulgare – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.

În același timp, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.