Este informația momentului transmisă chiar din Rusia. Ministerul rus al Apărării a anunțat că a efectuat noi atacuri ”masive” ale unor ţinte militare şi instalaţii electrice în Ucraina. Între timp, s-a aflat că 30% din oraşul Liov a rămas fără curent în urma bombardamentelor.
Rusia a anunţat noi atacuri ”masive” din baze terestre şi maritime ale unor ţinte militare şi instalaţii electrice în Ucraina. Moscova, prin vocea ministerului rus al Apărării a spus marţi că a efectuat noi atacuri ”masive” ale unor ţinte militare şi instalaţii electrice în Ucraina, la o zi după bombardamente şi atacuri cu rachetă ruseşti de amploare pe întregul teritoriu ucrainean.
”Azi (marţi), forţele armate ruse au continuat să efectueze atacuri masive cu armament cu rază lungă de acţiune de înaltă precizie, din baze terestre sau maritime, asupra unor instalaţii militare şi instalaţii electrice din Ucraina”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.
Toate obiectivele acestor atacuri au fost atinse, a oferit asigurări Konaşenkov, citat de AFP.
Aproximativ 30% din oraşul Liov, fără curent în urma unui tir de rachetă
În paralel, s-a aflat că infrastructuri energetice critice au fost atinse în atacuri ruse cu rachetă în vestul Ucrainei. Aproximativ 30% din oraşul Liov, fără curent în urma unui tir de rachetă.
Anunțul a fost făcut de guvernatorul regiunii Liov, Maksim Kozîţki.
Maksim Kozîţki a afirmat că au avut loc ”trei expozii la două instalaţii de infrastructură în regiunea” Liov.
Primarul Liovului, capitala regiunii cu acelaşi nume, Andrii Sadovî, anunţă un ”atac cu rachetă al unei infrastructuri critice”, care a lăsat 30% din oraş fără electricitate.
Armata rusă a început să atace puternic în regiunea Mării Caspice
Trebuie spus că marți dimineața, armata rusă a început să atace puternic în regiunea Mării Caspice, dar și din Marea Neagră. Rușii se folosesc de avioanele Tu-95 și Tu-160. Cu ajutor acestora, armata lui Vladimir Putin lovește pe teritoriul Ucrainei cu rachete X-101/X-555.
Trupele rusești au lansat atacuri în Kiev, Odesa, Krivoi Rog, Rivne, Jitomir, Dnipropetrovsk și Lvov. De partea cealaltă, ucrainenii atacă cu rachetele HIMARS și încearcă să distrugă Podul Antonovskiy, cel care trece peste Nipru și face legătura cu Hersonul.
După ce armata ucraineană a lovit în weekend podul de la Kerci, care face legătura cu Crimeea, marți noapte au lansat mai multe rachete către podul Antonovskiy, cel care trece peste Nipru și face legătura cu Hersonul. Totul face parte din planul Ucrainei de a tăia legăturile terestre ale Rusiei cu punctele strategice importante. Podul Antonovskiy este un punct strategic extrem de important pentru Rusia. Podul este unul dintre cele două puncte de trecere rutieră peste Nipru prin care Rusia își poate aproviziona sau retrage forțele pe teritoriul ocupat.