Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că va merge la şedinţele de Guvern, după ce a constatat „o dorinţă de colaborare” din partea prim-ministrului Viorica Dăncilă. El a mai spus că o OUG pe amnistie şi graţiere ar fi ”o eroare foarte gravă pentru România”.”Am solicitat agenda (şedinţei de Guvern – n.r.). Cred că trebuie să vedem lucrurile un pic în perspectivă. Ne pregătim pentru preşedinţie (a Consiliului UE – n.r.) şi, chiar dacă suntem pregătiţi, lucrurile nu vor fi absolut deloc simple. Pe de altă parte, am constatat din partea doamnei premier o dorinţă de colaborare, ca să zic aşa, în repetate rânduri m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora. Voi merge la şedinţele de Guvern”, a precizat Klaus Iohannis, la Viena, unde participă la Forumul la nivel înalt Europa – Africa.
“Ar fi o eroare gravă. O astfel de ordonanţă de amnistie şi graţiere ar fi o eroare foarte gravă pentru România”, a spus şeful statului, întrebat ce ar putea face în cazul în care o astfel de ordonanţă ar apărea pe ordinea de zi suplimentară a Executivului, aşa cum s-a întâmplat în cazul OUG 13. Un număr de 28 de organizaţii civice i-au cerut preşedintelui Klaus Iohannis să emită de urgenţă decretul de organizare a unui referendum prin care românii să-şi exprime voinţa cu privire la legislaţia în materia penală.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis luni o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă, prin care i-a solicitat agenda de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului. „În vederea exercitării prerogativelor stabilite de art. 87 din Constituţie, vă solicit să îmi transmiteţi agenda de lucru a fiecărei şedinţe a Guvernului. Învederez că obligaţia comunicării este prevăzută de art. 39 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009”, arăta şeful statului în scrisoare. Klaus Iohannis sublinia că, potrivit dispoziţiilor menţionate, agenda de lucru a şedinţei Executivului se comunică autorităţilor publice interesate, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum şi documentele însoţitoare respective, cu cel puţin 24 de ore înainte de ziua şedinţei Guvernului.