Acestea pot fi ridicate de la sediul instituției în perioada 21-28 martie 2025, conform programului de lucru cu publicul: luni-joi între orele 8:30-15:00 și vineri între 8:30-13:00.

Se preconizează și o redistribuire de bilete

În cazul în care biletele nu sunt ridicate până la data de 28 martie 2025, redistribuirea acestora va avea loc pe 31 martie 2025, începând cu ora 8:30.

După repartizarea inițială, au rămas disponibile 2 bilete, contra cost, pentru pensionarii și asigurații bugetului asigurărilor sociale de stat din județul Bistrița-Năsăud. Aceste bilete sunt pentru stațiunea Bizușa.

Biletele pot fi achiziționate de la sediul instituției începând cu data de luni, 24 martie 2025, conform programului de lucru cu publicul.

La Casa de Pensii Cluj, 56 de locuri

Biletele de tratament pentru seria 3 se pot ridica deja, anunță reprezentanții Casei de Pensii Cluj. Pentru pensionarii clujeni, în această serie au fost repartizate 56 de bilete de tratament balnear.

Pensionarii clujeni pot ridica biletele de tratament până în data de 1 aprilie 2025, de la Casa de Pensii Cluj, la ghișeul numărul 8.

Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 3, care au fost alocate, dar neridicate, va începe pe 2 aprilie.

Totul se face în funcție de punctajele obținute

Acestea vor fi acordate în ordinea punctajelor obținute, conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear, aprobate prin Ordinul nr. 118/13.02.2025 al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice. Atribuirea se va face pe baza unei cereri depuse și a biletului de trimitere cu regim special – atât în original, cât și în copie – emis de medicul de familie sau medicul specialist.

Biletele de tratament sunt eliberate personal titularului sau unei persoane desemnate de acesta prin procură autentificată la notarul public, care atestă împuternicirea mandatarului de a ridica biletul de tratament balnear, au transmis reprezentanții Casei de Pensii Cluj.

Pentru militari

În conformitate cu prevederile art. 12 din H.G. nr. 998/2020, decontarea biletelor de tratament balnear și de recuperare la care au dreptul pensionarii militari, se face de către Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. în limita fondurilor disponibile aprobate cu această destinație, prin bugetul instituției.

După aprobarea legii bugetului de stat pe anul 2025 și repartizarea  bugetului Casei de Pensii Sectorială a M.A.I., numărul maxim de 5.023 bilete de tratament balnear și de recuperare ce pot fi decontate se reanalizează și se revizuiește astfel încât să se încadreze în limitele bugetare alocate.