Consumatorii vor putea returna ambalajele fără dop/capac și după 3 iulie
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), a transmis consumatorilor că aceștia vor putea să returneze ambalaje de plastic fără dop (capac) atașat de recipient și după data de 3 iulie.
Conform Directivei UE privind plasticul de unică folosință, transpusă în legislația din România prin Ordonanța de Guvern nr. 6/2021, care stabilește data de 3 iulie 2024 ca termen de introducere pe piață a doar tipurilor de recipiente de băuturi ce respectă cerința de a avea dopurile și capacele atașate în timpul utilizării, nu se vor aduce modificări în procedura de returnare a ambalajelor de către consumatori în cadrul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), a transmis RetuRO într-un comunicat.
Cum funcționează aparatele RVM pentru recunoașterea recipientelor cu sau fără dop
Din punct de vedere tehnic, aparatele RVM pentru colectare automată sunt configurate pentru a recunoaște și accepta recipiente cu sau fără dop. În cazul colectării manuale, criteriile de acceptare rămân neschimbate. RetuRO le reamintește consumatorilor că recipientele returnate trebuie să fie neluate, să prezinte codul de bare și simbolul „Ambalaj cu Garanție” vizibile pe ambalaj și să fie golite de conținut.
Ambalajele colectate de la consumatori, fie prin intermediul RVM-urilor, fie prin colectare manuală, sunt transportate către centrele de numărare și sortare, unde sunt supuse unor sisteme de scanare pentru a determina apartenența recipientului la Sistemul de Garanție-Returnare (SGR). Apoi, acestea sunt direcționate către fabricile de reciclare, unde sunt transformate în materii prime secundare utilizate pentru a fabrica noi ambalaje.
Implementarea Directivei UE privind plasticul de unică folosință va contribui la realizarea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă nr. 12 al Organizației Națiunilor Unite (ONU), care vizează asigurarea unor modele de consum și producție durabile. Acest obiectiv este parte a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.
Schimbări în programul SGR
Amintim că termenul-limită pentru vânzarea produselor fără marcajul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) a fost prelungit. Potrivit unei decizii recente a Guvernului, stocurile de sticle și alte ambalaje rămase înainte de intrarea în vigoare a acestui mecanism pot fi comercializate până la sfârșitul anului.
Inițial, Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021 interzicea introducerea pe piața românească a produselor fără marcajul SGR începând cu 30 noiembrie 2023, cu o excepție pentru stocurile existente până la 30 iunie 2024. Cu toate acestea, presiunea din partea operatorilor economici a determinat o reevaluare a situației. Mai multe puteți citi aici.