Prefecții vor putea decide deschiderea, într-un județ, a cel mult două puncte de lucru ale serviciului public pentru permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor în localități diferite de cea în care acesta își are sediul, și anume municipiul de reședință.
Totodată, viitoarea lege stabilește și anumite detalii privind programul pe care vor trebui să-l aibă punctele de lucru ale serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Mai exact, acestea vor trebui să aibă program săptămânal, pe parcursul a cel puțin două zile lucrătoare.
Cum va fi stabilit programul punctelor de lucru?
Programul punctelor de lucru va trebui stabilit, de fapt, în funcție de dinamica personalului existentă la nivelul serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor și de numărul de solicitări venite din partea cetățenilor.
Activitățile ce se vor putea desfășura în punctele de lucru ale serviciului de permise auto și înmatriculare a mașinilor vor fi:
- preluarea documentelor necesare înmatriculării vehiculelor, respectiv emiterii permiselor de conducere;
- înscrierea în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate a datelor de identificare ale unui vehicul și ale proprietarului acestuia, dar și date legate de permisul auto (de identificare, legate de categoriile de vehicule pentru care există drept de conducere etc.);
- programarea pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere;
- eliberarea autorizațiilor de circulație provizorie, a plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii ori a dovezilor înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare sau ale permiselor de conducere, după caz.
Ce trebuie făcut pentru organizarea unui punct de lucru?
Pentru a putea lua decizia de organizare a unui punct de lucru, Instituția Prefectului interesată va trebui să transmită o propunere motivată Direcției generale permise de conducere și înmatriculări, care o va evalua din punctul de vedere al posibilității de asigurare a tehnicii de calcul, precum și al implicațiilor asupra gestionării resurselor umane.
Cei interesați să își înmatriculeze mașina sau să obțină permisul de conducere nu vor mai trebui astfel să străbată distanțe atât de mari ca în prezent, ceea ce va însemna reducerea timpului pierdut pe drumuri și a cheltuielilor generate de deplasările repetate.
În 2021 s-a stabilit deschiderea a 26 de sedii secundare ale serviciilor județene de înmatriculări, în mai multe orașe din țara noastră, pe lângă sediile principale din municipiile reședință de județ. Lista lor completă poate fi consultată aici.
Amintim că pentru a se putea aplica, proiectul de HG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.