Așadar, articolul 611 din Codul civil, denumit „Picătura streșinii”, stabilește locul unde trebuie să se scurgă apa de pe acoperișul unei case, atunci când plouă. Potrivit legii, proprietarul trebuie să se asigure că apele provenite de la ploi nu se scurg pe fondul proprietarului vecin.

„Proprietarul este obligat să îşi facă streaşina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin”, arată articolul 611 din Codul civil.

Legea prevede mai multe reglementări care trebuie respectate de proprietari

De asemenea, următoarele articole prevăd reguli legate de distanța minimă în construcții, distanța minimă pentru arbori sau distanța minimă pentru fereastra de vedere. Dacă nu sunt respectate, proprietarii riscă amenzi usturătoare.

„Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor exprimat printr-un înscris autentic”, arată articolul 612, denumit „Distanţa minimă în construcţii”.

Arborii trebuie plantați la o distanță de cel puțin 2 metri cu anumite excepții

Totodată, articolul 613, denumit „Distanţa minimă pentru arbori”, arată că arborii trebuie plantați la o distanță de cel puțin 2 metri cu anumite excepții, dispozițiile legale precizând și ce drepturi are vecinul afectat de nerespectarea dispozițiilor legale.

„(1) În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.

(2) În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.

(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”, arată articolul 613.