Concurenţa este redusă şi există un mare jucător care stabileşte preţul, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„Nu bunăvoinţa, nu dragostea faţă de consumatori opreşte creşterea preţului, ci faptul că nu te lasă piaţa. La petrol nu suntem în situaţia asta, pentru că nu avem o structură concurenţială”, a susţinut oficialul Concurenţei.
Întrebat dacă există măsuri care să poată fi luate pentru scăderea preţurilor, el a arătat că sunt măsuri care pot creşte, treptat, concurenţa.
„O structură mai echilibrată a pieţei ar trebui să ducă la o reducere a preţurilor, dar nu este nimic ce se va întâmpla de azi pe mâine”, a subliniat Chiriţoiu.
El a admis că recomandările pot include măsuri precum reglementarea prezenţei pe autostrăzi a benzinăriilor şi existenţa unui interval de timp în care toate companiile să-şi stabilească preţul, pentru a nu se mai lua unele după altele.
Totodată, întrebat dacă românii plătesc mai mult decât ar trebui pentru carburanţi, preşedintele Concurenţei a precizat: „E greu de spus cât ar trebui să plătească românii. Cert este că suntem puţin peste media europeană la preţul fără taxe. La preţul cu taxe suntem printre cei mai ieftini, să nu uităm asta, să nu creăm o panică în rândul oamenilor că suntem o ţară săracă, care plăteşte mai mult decât ţările bogate. Nu, plătim mai puţin decât ţările bogate, dar poate că am putea plăti şi mai puţin”.