Așadar, purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat dacă salariul unui debutant ar ajunge la 2.900 lei, cu voucherele din iunie și octombrie. Totuși, Dan Cărbunaru a subliniat că preferă să nu folosească termenul de „vouchere”.
„Nu doar pentru că există sensibilități în rândul celor care lucrează în sistemul educațional, dar pentru că am anunțat deja, ele vor fi prime pentru cariera didactică și vor veni pentru a suplimenta veniturile tuturor, nu doar debutanților, repet, tuturor celor care lucrează în sistemul educațional 220.000 de oameni care lucrează în zona personalului didactic și didactic auxiliar și 55.000 de oameni din categoria personalului nedidactic”, a răspuns Dan Cărbunaru.
Dan Cărbunaru spune că salariile debutanților vor fi mult mai aproape de ceea ce își doresc
Mai apoi, purtătorul de cuvânt al Guvernului a fost întrebat dacă un debutant se poate descurca cu suma de 2.900 lei.
„Salariile debutanților vor fi mult mai aproape de ceea ce își doresc și de ceea ce noi ne dorim când ceea ce se va prezenta public pe 15 iulie, după ce analizele Băncii Mondiale vor fi gata, dar pentru a nu aștepta până atunci, ceea ce astăzi Guvernul face și și-a asumat este de a le suplimenta veniturile înainte ca anunțul privind noile grile să devină public și, evident, și înainte ca noua legea salarizării să intre în vigoare”, a mai spus Dan Cărbunaru.
Criza din educație are nevoie de soluții multiple
Într-un final, acesta a dezbătut și efectul măsurilor anunțate de Guvern asupra crizei din educație. Potrivit purtătorului de cuvânt, actuala situație „are nevoie de soluții multiple”.
„Criza din educație are nevoie de soluții multiple. Guvernul a oferit în acest moment o perspectivă concretă pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung, soluțiilor de care sistemul de educație din România are nevoie pentru a fi unul mai performant și mai motivant.
Ceea ce am prezentat, măsurile care vor fi implementate de către acest Guvern în următoarele luni și de Guvernul care va urma sunt pași concreți pentru acest termen scurt. Avem legile educației care oferă o perspectivă pe termen, inclusiv pe termen scurt, aș spune că măsurile care intră în vigoare la 1 septembrie și pe care vi le-am prezentat și care vizează drepturi suplimentare și în învățământul preuniversitar și în cel universitar putem să le considerăm că sunt măsuri pe termen scurt, deși ele își vor continua efectele.
Nu sunt măsuri punctuale, ele vor fi măsuri care vor fi aplicate în sistem în continuare. Ele se adaugă la ceea ce, în sfârșit, va reuși să așeze, inclusiv din perspectiva dreptății sociale, echității, dacă doriți, așezării pentru prima dată în România a acestui mod corect de a recunoaște valoarea fiecăruia în societate, din perspectiva salarizării bugetare, noua lege a salarizării.
Nu doar pentru că este o obligație pe care România și-a asumat-o și care se regăsește în PNRR și care ne ajută, alături de celelalte jaloane, ținte și reforme, să utilizăm cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR, fără de care este greu de crezut, ca și în cazul celorlalte fonduri europene, că am putea să ne dezvoltăm ca țară.
Deci, nu doar pentru că sunt în PNRR, ca și condiții trecute, vom avea aceste noi grile în noua lege a salarizării. Și pentru că România are nevoie de acest lucru. Și pentru că, ani de zile, ca să nu spun zeci de ani de zile, soluțiile punctuale care au fost găsite pentru diverse categorii ne-au adus în situația de azi, să aducem categorii sociale împotriva altor categorii sociale, generând un carusel al unor măsuri care, iată, și-au atins limitele.
Ceea ce Guvernul trebuie să facă și va face prioritizând educația, neuitând sănătatea și celelalte sectoare bugetare, dar așezându-le într-un mod corect în aceste grile, veți putea vedea în 15 iulie, adică într-o lună și jumătate, termen în care vor fi gata toate aceste lucruri”; a conchis Dan Cărbunaru.