Pensionarii din municipiul Botoșani pot face solicitări pentru a primi tichete sociale. Cererile trebuie să fie însoțite de copia actului de identitate și cuponul de pensie din luna anterioară.

Actele trebuie depuse la sediul Direcției de Asistență Socială din Botoșani (DAS), din strada Săvenilor nr. 12. În consecință, tichetele sociale vor putea fi ridicate de la sediul DAS începând cu 21 noiembrie 2022, între orele 8:30 – 16:30.

Seniorii cu venituri mici sunt așteptați să completeze cererile

În situația în care beneficiarul nu se poate prezenta în persoană pentru a ridica tichetele, acestea vor putea fi luate de un reprezentant legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate, cât și al beneficiarului, în original.

„Acordarea acestor tichete reprezintă încă o dovadă a faptului că suntem preocupați de rezolvarea problemelor seniorilor botoșăneni. Îi așteptăm pe pensionarii cu venituri mici să facă demersurile necesare pentru a beneficia de acest ajutor”, a declarat viceprimarul din Botoșani, Liviu Toma.

Tichetele sociale se acordă de două ori pe an, înainte de sărbători

Așadar, tichetele sociale sunt destinate pensionarilor care au peste 65 de ani, cu un venit net lunar ce provine dintr-o singură pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deținute de titular, mai mic sau cel mult egal cu nivelul indemnizației sociale stabilită anual prin legea bugetului de stat, multiplicată cu coeficientul de 1,02, respectiv 1.020 de lei.

Pensionarii care solicită tichetele sociale nu trebuie să aibă venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, ori indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat. În schimbul tichetelor sociale, pensionarii pot obține bunuri și servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale sau de curățenie. Autoritățile au precizat că aceste produse sau servicii trebuie achiziționate doar de la unitățile din lista care va fi distribuită pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor.

Tichetele sociale se acordă încă din anul 2016, de două ori pe an, înaintea sărbătorilor pascale și sărbătorilor de iarnă. În acest sens, în luna aprilie 2022, consilierii municipali au majorat valoarea tichetelor de la 50 de lei la 100 de lei. Respectiv, în primăvara acestui an, au primit tichete 267 de pensionari din Botoșani.