Anunț pentru cei ieșiți la pensie! S-ar putea să vă imaginați pensionarea ca fiind acel moment al vieții în care nu mai aveți griji. Pe de altă parte, ați putea fi îngrijorat că nu mai beneficiați de salariu și de acea rutină zilnică a job-ului sau că nu ați economisit suficient pentru a fi în siguranță la pensie.
Anunț pentru cei ieșiți la pensie! Există numeroase modalități pentru a reduce stresul financiar și de a elimina aceste anxietăți după ce ați ieșit la pensie. Iată câteva lucruri la care ar trebui să fiți atenți pentru a nu fi împovărați cu astfel de neliniști, potrivit FinanceBuzz.
1. Grija de a rămâne fără bani la pensie
A rămâne fără bani este o preocupare comună în rândul pensionarilor. Dacă nu v-ați consultat deja cu un planificator financiar, ar trebui să petreceți un timp cu un astfel de consilier. Ei pot ști cât ați economisit, pot evalua modul în care banii sunt investiți și pot proiecta randamente pentru diferite condiții de piață.
De asemenea, ar trebui să creați un buget estimativ de pensionare, care să includă călătoriile, hobby-urile și orice alte activități noi pe care le visați când ieșiți la pensie.
2. Inflația
Inflația poate fi o altă îngrijorare, pe care nu o puteți controla în niciun fel. Inflația crește costul vieții de zi cu zi. Există totuși modalități de a vă proteja economiile împotriva inflației, cum ar fi ajustarea economiilor estimate folosind un calculator de inflație. Amintiți-vă că trebuie să stabiliți obiective clare pentru sumele de care veți avea nevoie peste 20-30 de ani.
3. Îngrijire pe termen lung
Îngrijirea sănătății vă poate epuiza rapid economiile dacă aveți nevoie de îngrijire pe termen lung. O parte din planul de pensionare ar trebui să abordeze problemele legate de îngrijirea pe termen lung înainte de a vă pensiona. Asigurarea pe termen lung poate ajuta la acoperirea costului, pe măsură ce îmbătrâniți. Asigurați-vă că înțelegeți termenii poliței respective, adică ce va acoperi și ce nu va acoperi.
4. Când începeți să beneficiați de asigurările sociale
Puteți începe să primiți beneficiile de securitate socială la vârsta de 62 de ani, dar plățile lunare vor fi mai mici decât dacă veți aștepta până la vârsta de pensionare completă. Dacă puteți aștepta până la 70 de ani, veți primi cea mai mare sumă posibilă.
5. Prea multe conturi în locuri diferite
Puteți să vă pensionați și să decideți că, în sfârșit, este timpul să vă gestionați activ investițiile. Dar investițiile pot fi împrăștiate peste tot: un 401(k), acțiuni, imobiliare, conturi de economii și alte tipuri de investiții. Luați în considerare colaborarea cu un planificator financiar, care vă poate ajuta să vă dați seama exact ce aveți, unde ați investit și ce să faceți cu investițiile pe viitor.
6. Prea multe datorii
Datoria poate fi o povară, mai ales dacă încercați să plătiți datoria în timp ce trăiți cu un venit fix. Dacă aveți datorii cu dobândă mare, cum ar fi datoria cu cardul de credit, încercați să o plătiți înainte de a vă pensiona.
7. Copiii vor să se întoarcă acasă
Ați fost fericiți că ați reușit să trimiteți copiii la facultate sau să-i mutați în propriile case. Dar ce se întâmplă dacă vor să se întoarcă acasă, alături de voi? E greu să adaugi un alt rezident în casă, dacă nu ai banii necesari pentru a-l întreține. Stabiliți clar regulile de bază pentru cheltuieli. Dacă îi oferi copilului o casă în care să locuiască, și el ar trebui să contribuie la treburile casnice și la anumite cheltuieli.
8. Volatilitatea bursieră
Investiția pe bursă vă poate ajuta să câștigați numerar, dar puteți pierde bani dacă piața o ia la vale. Luați în considerare prăbușirile istorice ale pieței și decideți cât de mult ați putea pierde și pentru cât timp.
De asemenea, refaceți portofoliul, astfel încât banii să fie băgați în investiții mai puțin riscante, permițându-i să facă față schimbărilor de pe piață.
9. Imposibilitatea de vă opri
Poate vă este foarte greu că nu mai mergeți la muncă, așa cum ați făcut-o atâția ani, dar există modalități de a face tranziția mai ușoară. Implicarea în comunitate sau alegerea unui hobby vă poate ajuta să găsiți un nou scop în viață.