Anunț important pentru toți clienții Vodafone. Compania poate majora prețurile abonamentelor. Operatorii de telefonie mobilă din România au majorat prețurile după celebra Ordonanță 114.
Vineri, Vodafone a obținut în instanță suspendarea ordinului ANPC, potrivit căruia operatorul a fost obligat să stopeze majorarea costurilor abonamentelor.
Pe 2 mai, Vodafone a încasat o amendă de 70.000 de lei. Vineri, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat ordinul ANPC împotriva Vodafone.
„Admite cererea de chemare în judecată. Suspendă executarea Ordinului Preşedintelui ANPC nr.166/02.05.2019 până la soluţionarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în decizia Curţii de Apel.
Decizia poate fi atacată cu recurs.
Compania și-a anunțat clienții în legătură cu viitoarele majorări.
„În contextul creşterii majorităţii costurilor legate de operaţiunile pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii, începând cu 6 mai 2019 preţul pachetului de servicii aferent acestui număr creşte cu 0,92 eur TVA inclus”, a transmis Vodafone clienților.