Importanța domiciliului în identificarea persoanelor fizice
Identificarea unei persoane fizice implică utilizarea unor atribute precum numele, prenumele, codul numeric personal și starea civilă.
Cu toate acestea, în contextul schimbărilor geopolitice din ultimele decenii, inclusiv integrarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, noțiuni precum cetățenia, naționalitatea și domiciliul au căpătat noi valențe juridice.
Domiciliul, în particular, necesită clarificări pentru a sublinia importanța sa în context juridic și social.
Conform art. 87 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, domiciliul este locuința principală declarată de o persoană fizică pentru exercitarea drepturilor și libertăților sale civile.
Termenul derivă din sintagma latină „domum colere”, adică „casa pe care o locuiește cineva”. De-a lungul timpului, definiția domiciliului a evoluat, dar esența sa juridică a rămas aceeași: locuința stabilă și principală a unei persoane.
Domiciliul influențează drepturile și responsabilitățile unei persoane, inclusiv cele fiscale
Domiciliul determină jurisdicția aplicabilă unei persoane și influențează drepturile și responsabilitățile acesteia, inclusiv cele fiscale. Stabilirea sau schimbarea domiciliului presupune intenția clară de a transforma o locuință în spațiu permanent, aspect demonstrat prin fapte precum cumpărarea sau închirierea unei proprietăți.
Are, de asemenea, o funcție social-juridică de individualizare a persoanei și este asociat cu un sentiment de apartenență la o comunitate. Codul Civil prezumă existența a cel puțin două locuințe pentru fiecare cetățean, dar realitatea este că majoritatea au o singură proprietate, care reprezintă domiciliul lor stabil.
Tipuri de domiciliu
Domiciliul poate fi clasificat în funcție de modul de stabilire, potrivit juridice.ro:
- Domiciliul de drept comun – stabilit prin intenția persoanei de a locui permanent într-un anumit loc.
- Domiciliul legal – impus prin lege (de exemplu, domiciliul minorului este la părinți).
- Domiciliul convențional – stabilit printr-un acord contractual.
De asemenea, poate fi situat în țară sau în străinătate.
Dovada domiciliului
Conform OUG nr. 97/2005, poate fi dovedit prin următoarele documente:
- Contractul de vânzare-cumpărare al unui imobil, autentificat la notar public.
- Declarația de primire în spațiu semnată de proprietar sau coproprietar.
- Contractul de închiriere încheiat la notar sau cu semnătura atestată de un avocat.
- Contractul de donație încheiat în formă autentică.
- Contractul de comodat (folosință gratuită) încheiat în formă autentică sau atestat de avocat.
- Hotărârea judecătorească privind uzucapiunea sau partajul.
- Extrasul de carte funciară, emis cu cel mult 30 de zile înainte de depunerea cererii.
