Marcel Boloș a anunțat că Guvernul va compensa prețul la energie pentru persoanele și familiile vulnerabile. Oficialul a mai anunțat că toate formele a consumului de energie se pot deconta.
Guvernul a aprobat compensarea preţului la energie pentru persoanele şi familiile vulnerabile. Beneficiarilor cardurilor de energie li se vor deconta facturi în limita sumei de 1.400 de lei. Acești bani vor fi alocaţi în două tranşe, prima în februarie 2023, 700 de lei, şi cea de-a doua în septembrie 2023, tot 700 de lei, a a anunțat, joi, 8 decembrie, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
Acesta a menţionat şi categoriile de persoane care urmează să intre în posesia acestor carduri. „Respectiv pensionarii în vârstă de peste 60 de ani cu venit mediu pe loc de consum mai mic de 2.000 de lei, pensionari fără limită de vârstă, care beneficiază de pensii de invaliditate, cu condiţia venitului mediu pe loc de consum de 2.000 de lei, persoanele cu dizabilităţi, fără limită de vârstă, venitul mediu pe loc de consum, de asemenea, 2.000 de lei, persoanele beneficiare de ajutor social. Şi ultima categorie de beneficiari este cea referitoare la beneficiarii de alocaţie pentru întreţinerea familiei.”, a afirmat Marcel Boloş.
Toate formele a consumului de energie se pot deconta
Conform ministrului, numărul estimat al beneficiarilor, aşa cum a fost aprobat de către Guvern, este în jur de 3,9 milioane. Listele beneficiariilor vor fi întocmite de Ministerul Muncii şi mecanismul se va derula prin intermediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în parteneriat şi cu implementarea activităţilor necesare pentru cardul pentru energie cu Compania Naţională Poşta Română.
Ministrul a evidențiat faptul că în baza acestei măsuri toate formele de consum de energie se pot deconta, respectiv energia electrică, energia termică în sistem centralizat, apoi consumul de gaze naturale, partea de lemn de foc, peleţii, butelie cu gaz lichefiat şi alte forme de energie utilizate în decursul sezonului rece pentru încălzirea locuinţei.
Poșta Română va efectua plățile
Ministrul a declarat că plăţile se vor efectua prin intermediul operaţiunilor de sume în mandat poştal, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română.
„Sunt două modalităţi de efectuare a acestor plăţi, respectiv prin intermediul oficianţilor poştali sau direct la oficiile poştale. Aici, pentru ca să se poată face o plată pentru sume în mandat poştal e nevoie de trei documente: cardul de energie, care dă dreptul beneficiarului la compensarea preţului la energie, cartea de identitate şi documentul justificativ privind datoria faţă de furnizorul de energie. De reţinut, cardul de energie nu are valoare nominală, are elemente de securitate, respectiv cod de bare, dă dreptul beneficiarului, aşa cum am menţionat, la compensarea preţului la energie, nu este transmisibil şi nu se poate ridica numerar de pe el.
Deci, practic, beneficiarul, prin intermediul cardului, face dovada că este beneficiar al acestui tip de ajutor, iar Poşta Română este cea care efectuează aceste plăţi de sume în mandat poştal, respectiv, operează plăţile către furnizorii de energie, aşa cum rezultă din documentele justificative care a fost prezentate de beneficiari.”, a explicat Marcel Boloş.