Tot mai mulți proprietari de animale din Buzău aleg să își ia companionii în concediile din străinătate. Pentru a putea călători legal peste graniță, aceștia trebuie să obțină pașapoarte speciale pentru animalele lor. Autoritățile veterinare avertizează că, fără aceste documente, animalele nu pot părăsi teritoriul României. Procedura este una accesibilă, dar necesită respectarea unor reguli stricte impuse de legislația europeană și națională.

Cereri în creștere pentru pașapoarte de animale în Buzău

Începând cu începutul anului 2025, la nivelul județului Buzău au fost emise aproximativ 30 de pașapoarte pentru animale de companie.

Specialiștii de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău estimează că solicitările vor crește rapid în lunile de vară.

În această perioadă, mulți proprietari aleg să își ia animalele de companie cu ei în vacanțe peste hotare, optând pentru hoteluri pet-friendly și destinații turistice adaptate nevoilor patrupedelor.

Condiții obligatorii pentru eliberarea pașaportului

Reprezentanții DSVSA Buzău atrag atenția asupra cerințelor legale stricte privind transportul animalelor în afara țării.

vacanță animale, animale de companie, pasaport animale
SURSA FOTO: Dreamstime

„Referitor la paşapoarte, acestea pot fi completate de orice medic veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii, la solicitarea proprietarului de animale. Pentru anul 2025, la sediul instituţiei DSVSA Buzău au fost legalizate un număr de 27 de paşapoarte. (…)

Când proprietarul sau persoana autorizată călătoreşte cu un animal de companie trebuie să cunoască şi să respecte regulile privind circulaţia necomercială a animalelor de companie stabilite de reglementările UE, precum şi de reglementările naţionale, care diferă în funcţie de ţara de origine din care provin animalele de companie şi/ sau ţara de destinaţie. (…)

În timpul mişcării necomerciale a animalelor de companie, animalele sunt însoţite de un document de identificare. În funcţie de speciile de animale de companie, documentul de identificare poate fi un paşaport, un certificat veterinar sau alt document solicitat de reglementările naţionale ale statelor membre de destinaţie.

Câinii, pisicile şi dihorii din UE în timpul mişcării lor necomerciale între statele membre ale Uniunii Europene sau la întoarcerea în Uniunea Europeană din ţări terţe sunt însoţiţi de paşaport (…)”, au transmis, pentru Agerpres, reprezentanţii DSVSA Buzău.

Cine solicită cele mai multe pașapoarte pentru animale

Majoritatea cererilor provin de la proprietarii de câini, însă și posesorii de pisici sau dihori apelează la această facilitate.

„Paşapoartele sunt obligatorii pentru a călători în afara graniţelor ţării. Avem solicitări din momentul în care legislaţia a intrat în vigoare.

Pentru orice animale, câini, pisici, dihori există obligativitatea de a fi microcipaţi şi de a elibera un paşaport înseriat, legalizat în vederea transportului. Se face înregistrarea pe pagina Colegiului Medicilor Veterinari cu datele de identificare ale câinelui, ale proprietarului şi în fişa electronică se menţionează inclusiv seria de paşaport.

Paşaportul se poate elibera în orice moment, după vaccinarea antirabică. Cei mai mulţi dintre proprietari solicită paşapoarte pentru animalele de companie invocând necesitatea lor pentru excursii, vacanţe, relocări, alţii au domiciliu şi în România şi în alte state. Cele mai multe documente sunt eliberate pentru câini”, a declarat pentru sursa citată, medicul veterinar Stelian Ţigară.

Reguli stricte la punctele de trecere a frontierei

Pe lângă pașaport, animalele trebuie să fie microcipate și să aibă vaccinurile obligatorii la zi. În lipsa acestor cerințe, autoritățile pot refuza accesul în alte țări.

„Am o femelă husky, Freya, am vrut să plec la un moment dat în Bulgaria, i-am făcut paşaport, este relativ simplu, trebuie ca vaccinul anual să fie în termen de valabilitate, cu cel puţin trei săptămâni înainte de momentul plecării. Sunt trecute în paşaport vaccinurile.

În funcţie de disponibilitate, am documentele de identificare, microcipul în situaţia în care m-aş decide să plec în afara ţării”, a precizat Sorin Paraipan, unul dintre proprietarii care au solicitat paşaport pentru un animal de companie.

Controlul oficial asupra animalelor de companie la intrarea în Uniunea Europeană se desfășoară în puncte desemnate special.

În România, acestea includ Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, dar și punctele vamale de la Halmeu, Moravița, Albița și Galați.

Verificările sunt realizate de către medici veterinari oficiali, pentru a asigura respectarea normelor europene și naționale privind sănătatea animalelor.