Anunț pentru toată România! Când vom face a treia doză de vaccin

Vaccin Pfizer

Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a anunțat o decizie importantă în România cu privire la o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19. Acesta spune că este practic un supliment de imunizare care aduce o protecție suplimentară.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a transmis, într-o intervenţie telefonică la România TV, că o decizie cu privire la o a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului o să fie luată în curând la nivel european, deci și în România.

Andrei Baciu, anunţ de ultimă oră despre a treia doză de vaccin

Andrei Baciu a  venit cu o veste importantă despre a treia doză de vaccin împotriva coronavorusului. Secretarul de stat a explicat necesitatea unei noi doze de vaccin împotriva coronavirusului, spunând că aduce o protecţie suplimentară pentru perioada următoare, când va fi cu adevărat nevoie.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a explicat că există dovezi științifice solide privind administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva coronavirusului, iar aceasta o să fie practica la nivel european în următoarea perioadă. Mai mult, Pfizer spune că nu va modifica serul vaccinului său, însă compania așteaptă introducerea celei de-a treia doză de vaccin la nivel mondial, mai ales pentru persoanele vulnerabile.

„Există dovezi științifice solide care prezintă beneficiile unui rapel, însa trebuie luată o decizie şi din punct de vedere administrativ şi trebuie luată la nivel european. Săptămâna viitoare încep ședințele de lucru pe această tema la nivelul Agenției Europene a Medicamentului şi aduce în discuție inclusiv această viitoare posibilitate de administrare a celei de-a treia doze, care să vină cu avantaje imunologice semnificative.

Practic, această a treia doză de vaccin este un supliment de imunizare care vine să ne aducă o protecție suplimentară pentru perioada următoare”, a transmis secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii la România Tv.

Valul 4, prezent și în România, spune Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, 26 august, că România se află în valul patru al pandemiei de COVID-19 şi efectele acestuia depind direct de gradul de vaccinare.

“Ne aflăm în valul patru al pandemiei de COVID-19 şi am ţinut să discut cu cei doi miniştri, pe de o parte despre gradul de pregătire a sistemului medical, iar, pe de altă parte, despre începerea noului an şcolar. Un lucru este cert: amploarea efectelor acestui val pandemic depinde direct de gradul de vaccinare a populaţiei României.

Sursa foto: INQUAM Photos, George Călin