Concurentul principal al băuturii cu cea mai rapidă creștere din lume (Coca-Cola) – fără a puncta aici efectele pe care le are un astfel de consum pe termen lung -, tocmai a anunțat că vrea să dezvolte ”un program de sustenabilitate” bazat pe crearea unei relaţii mai sănătoare între oameni şi alimente. Este vorba despre PepsiCo. Iar scopul précis este acela ”de a crea băuturi şi alimente mai nutritive”. Așa reiese dintr-un comunicat al companiei.
” Până în 2025, cel puţin 2/3 din băuturile PepsiCo vor conţine cel mult 100 de calorii/340 de grame, reprezentând zahărul adăugat. Compania se va concentra pe vânzarea de produse cu puţine sau zero calorii”, se precizează în comunicat. Totuși, iată că nu renunță definitiv la zahăr, ”ingredientul” care creează dependență și care este foarte contestat de nutriționiști.
Compania a oferit chiar informații despre investiții, punctând ”100 milioane de dolari, în parteneriat cu Fundația PepsiCo, în iniţiativele de sprijin, pentru a ajuta 12.5 milioane de femei la nivel mondial”.