Asiguraţii nu vor fi obligaţi să achite părţi din despăgubire pentru reparaţia maşinii, în cazul introducerii unor tarife de referinţă ca urmare a modificării legislaţiei RCA, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, susţin reprezentanţii Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).
„Informaţiile conform cărora asiguraţii vor fi obligaţi să achite părţi din despăgubire pentru reparaţia maşinii, în cazul introducerii unor tarife de referinţă, nu reprezintă altceva decât dezinformări voluntare cu scopul de a crea îngrijorare în spaţiul public. Legea RCA trebuie modificată. Ea urmăreşte să combată practicile comerciale incorecte ale service-urilor şi să asigure corecta informare a consumatorilor de asigurări. Biroul Asiguratorilor Auto din Romania işi exprimă profunda ingrijorare faţă de intensificarea campaniilor de dezinformare din spaţiul public, prin care este contestată utilitatea proiectului de lege privind introducerea unor preţuri de referinţă pe piaţa reparaţiilor auto”, se menţionează în comunicat.
Proiectul va combate practicile incorecte ale unor service-uri auto
Reprezentanţii BAAR susţin că scopul acestui proiect de lege este de a combate practicile comerciale incorecte ale unor unităţi reparatoare auto, care utilizează tarife mai mari în cazurile în care costurile cu reparaţia unui vehicul urmează să fie decontate de un asigurator RCA.
„Acest mod de lucru al unora dintre unităţile reparatoare a făcut ca în ultimul timp să se înmulţească hotărârile instanţelor de judecată prin care service-urilor li se impută practicile abuzive la stabilirea costurilor de reparaţie. Prin numărul lor în creştere, aceste cazuri conduc la un blocaj al instanţelor de judecată, nevoite să facă faţă unor solicitări suplimentare faţă de cele obişnuite, si să restabilească ordinea de drept în domeniul asigurărilor RCA”, se menţionează în comunicat.
Preşedintele BAAR, Mădălin Roşu, a menţionat că „insistenţa cu care unităţile reparatoare se opun acestui proiect de lege nu se poate explica altfel decât prin intenţia acestora de a obţine profituri nejustificate din interpretarea unor prevederi legale, fără să ţină seama de interesele consumatorului de asigurări şi de echilibrul pieţei”.
BAAR este o asociaţie profesională, de drept privat, independentă şi autonomă a tuturor societăţilor de asigurare, indiferent de forma de organizare şi de statul în care îşi au sediul social.