Orange România, liderul pieţei telecom, şi-a anunţat abonaţii despre o schimbare importantă la nivelul serviciilor de relaţii cu clienţii.
În ultimele zile, abonaţii telefoniei mobile Orange au primit SMS-uri prin care sunt anunţaţi că, începând cu data de 1 octombrie 2018, numerele de contact Relaţii clienţi Orange 408 (serviciul date), 440 (suspendare furt) şi 499 (serviciul TV) vor fi înlocuite de numărul unic 300 – serviciul relaţii clienţi Orange, care poate fi apelat oricând gratuit.
Orange România a înregistrat în intervalul aprilie-iunie o cifră de afaceri în valoare de 275 milioane de euro, în creștere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creşterea a fost susţinută, în principal, de evoluţia pozitivă a segmentului de abonaţi ai serviciilor mobile, a serviciilor fix-mobil şi a vânzărilor de echipamente. La 30 iunie 2018, Orange România oferea servicii mobile, fixe şi TV pentru 10.537.000 de clienţi.