Un studiu recent atrage atenția asupra riscurilor majore pentru sănătatea fizică și mentală a copiilor și adolescenților asociate cu consumul de băuturi energizante. Profesoara Amelia Lake, autorul principal al studiului, a subliniat că aceste băuturi, care conțin adesea combinații puternice de cofeină, carbohidrați, vitamine și alți compuși, pot avea consecințe grave asupra sănătății tinerilor.
Băuturile energizante, un pericol pentru tineri
Potrivit cercetării, băuturile energizante pot cauza o gamă largă de probleme de sănătate fizică, cum ar fi gastritele, bolile cardiovasculare, cariile dentare și rezistența la insulină. Mai mult, acestea au fost asociate și cu riscuri pentru sănătatea mentală, inclusiv creșterea gândurilor suicidare, anxietatea și depresia.
„Aceste băuturi nu sunt pentru copii”, spune Amelia Lake. „Nu numai că ele conțin cantități mari de cofeină, care poate crește ritmul cardiac și poate duce la probleme cardiovasculare, dar conțin și diverși aditivi, iar despre unii dintre ei știm foarte puțin ce ar putea face organismului nostru”, a spus Amelia Lake, potrivit The Sun.
Un exemplu cutremurător din experiența reală este povestea lui George, un băiat de 10 ani din Manchester, care a ajuns la spital cu simptome grave, printre care leșinuri și dureri de cap, care nu au fost inițial corelate cu consumul de băuturi energizante.
După mai multe episoade de leșin și investigații medicale ineficiente, medicul care l-a tratat pe George a întrebat dacă consumă astfel de băuturi, făcând legătura între simptomele sale și aceste produse.
Jane, mama lui George, povestește coșmarul prin care a trecut fiul său și cum băuturile energizante au fost vinovate de problemele sale de sănătate. După ce a renunțat la consumul acestor băuturi, starea lui George s-a îmbunătățit semnificativ.
„Medicul mi-a explicat că băuturile erau extrem de bogate în cofeină și zahăr și că acest lucru îi făcea inima să lucreze într-un ritm accelerat. El a spus că energizantele erau de vină pentru problemele sale de sănătate și că ar trebui să se recupereze complet dacă ar înceta să le mai bea”, a spus mama băiatului.
Aceste băuturi pot afecta sănătatea mintală a copiilor și adolescenților
Profesorul Amelia Lake a atras atenția că, pe lângă problemele fizice, consumul de băuturi energizante poate avea un impact major și asupra sănătății mintale a copiilor și adolescenților, manifestându-se prin anxietate, simptome depresive și gânduri suicidare.
De asemenea, studiul a subliniat că la băieți consumul de băuturi energizante este mai frecvent decât la fete. Clare Ford, fondatoarea organizației Switched On!, a evidențiat că mulți adolescenți apelează la aceste băuturi pentru a face față stresului și oboselii, dar acest lucru poate duce la fluctuații extreme ale nivelului de energie și la schimbări bruște de dispoziție.
Psihologul Aurora Szocs a avertizat că consumul de băuturi energizante poate duce la dependență și este asociat cu comportamente de risc și performanțe școlare slabe. Mai mult, ea a subliniat că mulți tineri nu percep consumul acestor băuturi drept o problemă, iar conștientizarea riscurilor este esențială pentru prevenirea consecințelor grave pentru sănătate.
„Ei nu vin în cabinet pentru dependența de așa ceva, pentru că lor nu li se pare că este o problemă. «Este legal, este pe toate drumurile, care e problema?!» Eu le spun ce conține, le spun ce efecte are, îi trimit la analize, le arăt că au ficatul afectat, dar dacă părinții nu înțeleg, este foarte dificil de lucrat așa. Mai ales că sunt foarte-foarte ieftine”, a spus psihologul Aurora Szocs.
Băuturile energizante, interzise minorilor în România
De altfel, în România, o lege care vizează băuturile energizante a fost promulgată în luna martie de președintele Klaus Iohannis. Noua legislație vizează prevenirea și combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populație.
În plus, se interzice vânzarea acestor băuturi minorilor.
Conform actului normativ promulgat de președinte, se interzice comercializarea acelor băuturi energizante care conțin combinații variate de carbohidrați, vitamine, minerale și două sau mai multe substanțe stimulatoare ale sistemului nervos central. Pe listă se află cafeina, taurina, carnitina, guarana, glucuronolactona și alți compuși.
Interdicția se aplică în incinta instituțiilor de învățământ, a instituțiilor de sănătate sau destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.