Care este însemnătatea triunghiului albastru într-un pătrat portocaliu de pe anumite clădiri din România?

Există probabilitatea să fi văzut, măcar o dată, semnul cu triunghiul albastru într-un pătrat portocaliu pe anumite clădiri din țară. Însă, care este însemnătatea din spatele acestui simbol și de ce este amplasat doar pe anumite blocuri?

Este un indicator care a început să fie vizibil în țară din anul 2015. Semnul respectiv are o însemnătate foarte importantă.

Triunghiul albastru într-un pătrat portocaliu reprezintă un simbol pentru zonele care pot deveni adăposturi civile în caz de bombardament sau chiar și în condițiile altor dezastre care ar putea să se întâmple (cutremure, de exemplu).

Cu alte cuvinte, clădirile care sunt marcate cu acel simbol pot fi transformate în adăposturi-buncăre pentru civili. Către astfel de locuri se pot deplasa cetățenii în momentul în care sunt anunțați prin sirenă. De altfel, în anumite zone rurale, anunțul se face prin intermediul clopotelor.

În România există peste 4.500 de astfel de adăposturi civile

Pe de altă parte, în România, la momentul actual, există peste 4.500 de astfel de adăposturi civile. La nivelul Capitalei, potrivit adapostulmeu.ro, există 1.228 de astfel de clădiri care pot adăposti oamenii în cazul unui pericol sau dezastru. De asemenea, dimensiunile adăposturilor variază, iar legea arată că unui om trebuie să i se aloce un metru pătrat. Iată câteva adăposturi civile din țară:

– Zona Municipiului București și Ilfov: 1.228 de adăposturi civile;
– Județul Constanța: 117 adăposturi;
– Județul Călărași și județul Ialomița: 42 de adăposturi;
– Turnu Măgurele: 10 adăposturi;
– Județul Brăila: 355 de adăposturi;
– Județele Botoșani și Suceava: 125 de adăposturi;
– Județul Prahova: 183 de adăposturi;
– Județele Galați și Vrancea: 20 de adăposturi;
– Județul Olt: 255 de adăposturi;
– Județul Arad: 27 de adăposturi;
– Sibiu, Mediaș, Alba, Harghita: 144 de adăposturi;
– Județul Brașov: 257 de adăposturi;
– Județul Timiș: 215 adăposturi;
– Județul Satu Mare: 122 de adăposturi.
– Județul Iași: 203 adăposturi.

Despre buncărele anti-atomice din România

De altfel, anul trecut, în România, autoritățile au verificat buncărele anti-atomice, după ce a pornit conflictul armat în Ucraina.

„IGSU lucrează în acest sens, pentru reactualizarea situaţiei. Din păcate – iar aceasta nu e de acum, noi am explicat acest lucru de foarte multe ori, numai că nimeni nu s-a gândit că vor fi situaţii în care e bine să ne pregătim; nu înseamnă că ne aşteptăm să avem o problemă noi, dar pregătirea este obligatorie – unele adăposturi din blocuri sunt utilizate cu alte scopuri. Va trebui să fie refăcute, rearanjate şi redată destinaţia lor.

De acest lucru se ocupă colegii de la IGSU şi autorităţile locale. Vom intensifica acţiunile noastre. Rugămintea către cei care gestionează aceste adăposturi este să respecte regulile pentru care ele au fost create. Aceste adăposturi trebuie să rămână funcţionale ca adăposturi, aşa cum era destinaţia lor iniţială”, transmitea Raed Arafat, șeful DSU.