Modificările vizează normele privind purtarea măştii de protecţie în spaţiile publice închise, cu reducerea categoriilor ce pot fi exceptate de la această obligaţie.
Sunt doar şase situaţii în care pot fi aplicate scutiri de la purtarea măştii de protecţie. Mai exact, ar fi vorba de persoane care suferă de boli ce le afectează capacitatea de oxigenare, la serviciu, doar dacă angajatul este singur în birou sau în cazul în care activitatea pe care o desfăşoară este intensă ori în condiţii solicitante, ca temperaturi ridicate sau umiditate crescută.
Și cei de la TV sunt excepţie. Mai exact, prezentatorii TV şi invitaţii lor sunt exceptați, cu condiţia să păstreze o distanţă între ei de 3 metri.
Cu aceeaşi condiţie pot fi scutiţi şi vorbitorii în public, în spaţii închise, cu cel mult 16 persoane. Nici copiii cu vârste până la cinci ani nu sunt obligaţi să poarte mască. La intrarea în spaţiile publice închise se face triajul epidemiologic, cu observarea eventualelor semne de îmbolnăvire şi cu măsurarea temperaturii.
În Monitorul Oficial au fost publicate şi măsurile ce trebuie aplicate în fiecare mijloc de transport în parte, cu norme generale de protecţie individuală, dezinfecţie şi limitarea a contactului direct. De asemenea, sunt ordine ce vizează eliberarea concediilor medicale prin mijloace electronice sau accesul în lăcaşele de cult, cu respectarea distanţării sociale