Avertisment pentru românii care consumă carne de porc. Direcția Sanitară Veterinară (DSV) Sibiu a oferit câteva recomandări pentru prevenirea apariției și răspândirii bolii.

Astfel, proprietarii de porcine trebuie să aibă în vedere mai multe lucruri.

DSV a oferit recomandări românii care consumă carne de porc

Sfaturile specialiștilor au fost oferite în contextul în dinamicii evoluției pestei porcine africane. Astfel, proprietarilor de porcine le revin o serie de obligații.

În primul rând, este vorba despre „solicitarea urgentă a medicului veterinar arondat, în situația în care a constatat modificări ale stării de sănătate a animalului, respectiv, stare de abatere, lipsa poftei de mâncare, decubit prelungit, apariția la nivelul pielii, preponderent în zona subabdominală și pe urechi a unor pete de culoare roșie spre cianotică, vomă / diaree cu sânge și alte modificări de comportament”.

După sacrificarea tradițională a porcului din gospodărie, trebuie solicitată de urgență prezența medicului veterinar dacă:

  • se constată modificări la organe și țesuturi;
  • splina mărită în volum și de culoare vișinie;
  • ficatul mărit cu puncte hemoragice;
  • puncte homoragice la nivelul rinichilor;
  • acumulări de lichide în cavitatea abdominală și toracică.

Până la sosirea medicului veterinar, se întrerupe activitatea specifică. Persoanele existente rămân staționare în gospodăria respectivă, potrivit specialiștilor. Medicul veterinar prezent în urma solicitării, cu responsabilitate, va stabilii măsurile legale impuse de legislația sanitara veterinara în situația constatată.

În situația în care porcul, ante și post mortem, nu prezintă modificările menționate, proprietarul are obligaţia să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul Trichinelozei.

Cât ar urma să coste carnea de porc în perioada sărbătorilor

Sorin Minea, președintele Federației Romalimenta, a dezvăluit cât ar urma să coste carnea de porc în perioada sărbătorilor de iarnă. De teama scumpirilor, mulți români își fac deja provizii.

Sorin Minea crede însă că prețul cărnii de porc nu va crește, tocmai pentru că nu există o cerere mare.

„În fiecare zi văd la televizor cum prețul la carnea de porc se va dubla. Vă spun, chestia asta este imposibilă. O creștere a prețurilor atunci când consumul este mic este utopică.

În momentul în care vânzările sunt mici încep discount-urile pentru a vinde ceva în perioada aceasta. Deci explozia prețurilor în perioada de sărbători, din punctul meu de vedere, este exclusă”, a explicat el la DC News.