Şeful statului francez a declarat că executivul va propune majorarea ”TVA cu 1,6 puncte” (procentuale) pentru a compensa o reducere a cheltuielilor sociale ce apasă asupra societăţilor și că ”Această măsură nu va intra în aplicare decât de la 1 octombrie. Sperăm că va determina (până la acea dată) o anticipare a cumpărăturilor care va susţine creşterea economică”.
Cota normală a TVA va urca la 21,2%, ce va permite o finanţare a scutirilor de taxe în valoare de 13 miliarde euro.
Scopul este de a restabili competitivitatea economiei franceze şi de a pune capăt distrugerii locurilor de muncă în industrie.
”În ultimii zece ani, Franţa a pierdut circa 500.000 de locuri de muncă în industrie”, a spus Sarkozy, subliniind că la un salariu de 4.000 de euro, cheltuielile se ridică la 840 de euro în Germania şi dublu în Franţa.
Președintele francez a specificat că reforma sa de protecţie socială, prin care se urmăreşte transferul greutăţii acesteia de pe munca depusă pe consum, este inspirată din acţiunile cancelarului social-democrat german Gerhard Schröder.
De asemenea, Franţa va introduce din luna august o taxă de 0,1% pe tranzacţiile financiare.
ANUNȚ ȘOC AL LUI SARKOZY: TVA-ul va crește la 21,2% și se va percepe taxă pe tranzacțiile financiare

30 ianuarie 2012, 11:56
Ultima modificare în 30 ianuarie 2012, 13:56
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a anunţat duminică seară, în cursul unei emisiuni consacrate ultimei serii de reforme pe care intenţionează să le lanseze înainte de prezidenţiale, majorarea TVA cu scopul de a finanţa protecţia socială şi a reduce costurile forţei de muncă, informează Agerpres.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook