Dezvăluirea momentului despre Vladimir Putin. Starea de sănătate a liderului de la Kremlin ar fi una precară din cauza unor medicamente. Președintele Vladimir Putin se simte slăbit și amețit ca urmare a efectelor secundare ale medicamentelor care îi sunt administrate și care l-au făcut să-și piardă pofta de mâncare, potrivit unor surse care susțin că au legătură cu Kremlinul.
Președintele rus, în vârstă de 70 de ani, a cărui sănătate a făcut obiectul unor speculații intense în ultimele luni, este descris drept „retras, foarte preocupat și necomunicativ”, potrivit canalului Telegram General SVR, despre care se spune că ar fi condus de un fost ofițer de informații rus, informează New York Post.
Tratamentul îi afectează starea psiho-emoțională
„Putin urmează un tratament cu mai multe medicamente, care, pe lângă efectele terapeutice, provoacă slăbiciune, amețeli, lipsa poftei de mâncare și care afectează starea psiho-emoțională a președintelui”, se spune în postarea recentă de pe canalul Telegram General SVR.
În ultimul an, au apărut tot felul de speculații conform cărora liderul rus suferă de diferite forme de cancer și de o agravare a maladiei Parkinson, sau de alte afecțiuni, dar Kremlinul a dezmințit aceste zvonuri.
A devenit tot mai tensionat din cauza războiului
Aceeași sursă susține că Vladimir Putin ar fi foarte ”tensionat” după adoptarea unor „decizii majore” pe care le-a sugerat recent, fiind conștient că acestea vor avea un impact decisiv asupra politicii interne și externe a Rusiei. „Putin este o persoană destul de fricoasă și orice schimbări, chiar și cele propuse de el, îi provoacă îngrijorări serioase”, potrivit postării. General SVR mai susține că Putin așteaptă consecințele acestor„decizii”, care ar putea „ridica miza la un nivel critic”.
Nu e exclus să recurgă la armele nucleare
„Dacă ofensiva forțelor ruse de pe linia frontului eșuează și pierd controlul chiar și asupra unei părți din teritoriile ocupate, ar fi imposibil să convingi „elitele” că va exista un rezultat „victorios” pentru nenorocirea militară”, mai spune sursa citată.
Potrivit canalului de Telegram General SVR, nu este exclusă posibilitatea ca Putin să desfășoare arme nucleare, în cazul în care forțele sale din Ucraina eșuează, dar asta ar „duce la o catastrofă generală, nu numai pentru Putin, ci și pentru toți membrii elitei. Ar anula puterea regimului din Rusia, lăsându-l pe Putin fără șansa de a mai rămâne președinte”.
Canalul General SVR nu a venit niciodată cu dovezi
Canalul General SVR a postat în permanență actualizări despre starea de sănătate a lui Vladimir Putin, chiar de la începutul războiului, deși nu a furnizat nicio dovadă care să-i susțină afirmațiile sau că are, într-adevăr, legături cu gărzile de corp ale lui Putin.
În postarea de la finele anului, canalul a scris că Putin „coborând scările, s-a împiedicat și a căzut până la a cincea treaptă, după care a căzut pe o parte și a alunecat în jos câteva trepte. Incidentul a avut loc în fața gărzilor de corp ai președintelui, care au reacționat rapid și s-au repezit să vină în ajutorul lui Putin. Trei ofițeri de securitate l-au ajutat pe președinte să ajungă la cea mai apropiată canapea și i-au chemat pe medicii care sunt de gardă la reședință”.