Sondaj: Aproape 69% din populația României ar vota cu un partid naționalist
Întrebați ce preferă între valorile tradiționale și drepturile și libertățile moderne, 63,1% dintre respondeți au precizat că preferă valorile tradiționale, în timp ce 31,3% preferă drepturile și libertățile moderne.
În ceea ce privește cauzele pierderii valorilor tradiționale, 63,6% dintre respondenți sunt de părere că aceastea se pierd din cauza modernizării și a dezinteresului generațiilor tinere. În același timp, 30,8% dintre respondenți sunt de părere că străinii sunt vinovați pentru pierderea valorilor tradiționale românești.
Probabilitatea votării unui partid naționalist
Românii care au participat la acest sondaj au fost întrebați dacă ar acorda un vot ipotetic unui partid naționalist. 68,7% dintre respondenți au spus că da, ar vota un astfel de partid, în timp ce 28,2% dintre aceștia au precizat că nu ar vota un astfel de partid.
Sondajul a fost împărțit în cinci capitole
Sondajul realizat de INSCOP Research și intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” a fost realizat prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1204 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.8%, la un grad de încredere de 95%. Sondajul a fost prezenat de Andrei Ursu în cadrul ediției speciale de la Antena 3.