El a spus inițial că vaccinul ar putea fi gata în toamna lui 2020, apoi a vorbit despre ianuarie 2021. Anunțul inițial al germanului l-a făcutpe Donald Trump, președintele SUA, să-i facă o ofertă de 1 miliard de dolari. Propunerea a fost refuzată însă de omul de afaceri.
Presați de numărul tot mai mare de cazuri de COVID-19 din Germania, unde pe 1 aprilie erau raportate aproape 75.000 de infectări și 821 de decese, Dietmar Hopp și CureVac au făcut tot posibilul să scurteze timpul de așteptare al vaccinului.
În același timp, situația globală, la începutul lunii aprilie, nu este deloc încurajatoare. Noul coronavirus s-a răspândit rapid, ajungând să afecteze aproape 900.000 de oameni din toată lumea. Peste 44.000 de persoane au murit din cauza COVID-19, cei mai mulți în Italia (peste 12.000), Spania (peste 9.000) și SUA (peste 4.000).
Testele încep peste două luni
Friedrich von Bohlen, partener cu Hopp la firma CureVac și unul dintre cei mai mari cercetători în domeniul medical, a declarat pentru aceeași publicație că testările vor începe la începutul acestei veri, în luna iunie. Totodată, von Bohlen a menționat că ”dacă totul merge bine, vaccinul va fi gata până la finalul anului”.
Același Friedrich von Bohlen a adăugat că procesul fabricării unui vaccin pentru coronavirus necesită timp, deși nu este atât de complicat cum pare.
„Siguranța, tolerabilitatea și eficacitatea trebuie demonstrate și garantate. Nu e un proces de construcție a rachetelor care să meargă în spațiu, dar e nevoie de timp”, a explicat el potrivit presei germane, citate de DigiSport.ro.
Presa din Germania mai notează că ”tendința e clară, vaccinul va ieși anul acesta pentru a stopa curba evoluției coronavirusului”. Ceea ce întârzie scoaterea mai devreme pe piață a vaccinului este reglementarea din cercetare, care prevede proceduri complicate de aprobare a medicamentelor, după cum detalia Dietmar Hopp, cu ceva timp în urmă.
Compania la care Dietmar Hopp este acționar majoritar nu e singura care încearcă să găsească rapid un vaccin pentru noul coronavirus. Mai mulți cercetători din SUA, Australia, China, Canada, Marea Britanie și Israel lucrează de săptămâni întregi la dezvoltarea unui antidot.