O celebră judecătoare vine cu un anunţ incredibil. Deşi România se află în plină pandemie de coronavirus, aceasta a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în sala de judecată, dar şi despre ce hotărâre a luat şi va pune în aplicare din luna septembrie.

Anunţ surpriză în privinţa măştii de protecţie

Judecătoarea Adina Lupea vine cu un anunţ incredibil. Adina Daria Lupea de la Curtea de Ape Cluj spune că masca de protecție nu va mai fi obligatorie în sala de judecată unde aceasta va prezida şedinţe din luna septembrie. Mai mult, Lupea spune că aşa s-a întâmplat şi până acum.

„Anunt! Din septembrie in sala mea de judecata masca nu mai e obligatorie! Voi face anuntul la fiecare sedinta de judecată pe care o voi prezida.Cat am condus sedintele, in toată pandemia, nu am purtat masca.Vara placuta tuturor!

P.S. Pentru ca va vad reactiile, vreau sa mentionez ca masca la mine in sala nu a fost niciodata obligatorie. Cand oamenii se sufocau sau nu ne întelegeam le ceream sa dea masca jos, tot timpul asta. In special la ultimul cuvant la inculpati. A fost liberul arbitru, cine a vrut da, cine nu, nu. Nu am fortat pe nimeni”, a scris judecătoarea într-un mesaj pe o reţea de socializare.

Starea de alertă, prelungită în România

Declaraţiile judecătoarea vin imediat după ce România a prelungit stare de alertă cu încă 30 de zile. Decizia s-a luat chiar începând cu data de azi, luni, 12 iulie. Chiar de astăzi, intră în vigoare o serie de noi reguli anti-Covid privind obligația de purta mască sau organizarea evenimentelor în interior și în aer liber.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința din 7 iulie 2021, Hotărârea numărul 44 prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.07.2021 precum și măsurile de prevenire și control necesar a fi aplicate în contextul epidemiologic actual.

Printre altele, se propune menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă sau în alte zone cu potenţial de aglomerare.