Informații importante din vârful UE, după ce un nume important a fost ales drept candidat din partea UE la conducerea acestei organizații internaționale. Votul a fost deosebit de strâns! Avem ultimele detalii.
Economista bulgară Kristalina Georgieva a fost desemnată vineri candidata UE la conducerea Fondului Monetar Internaţional, contra-candidatul olandezul Jeroen Dijsselbloem acceptând rezultatul după a doua rundă de voturi.
„O felicit pe Kristalina Georgieva pentru rezultatul voturilor europene de astăzi. Îi doresc succes deplin”, a scris pe Twitter Dijsselbloem.
„Felicitări Georgieva pentru alegerea drept candidat european la conducerea FMI. În faţă tensiunilor globale în creştere este imperativă susţinerea FMI ca simbol al multilateralismului”, a declarat Mario Centeno, preşedintele Eurogrup.
„O veste bună şi bine meritată”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale David Malpass, într-o declaraţie transmisă Reuters pe email. Georgieva „va aduce o conducere puternică şi cunoştinţe aprofundate despre ţări”, a apreciat Malpass.
„Doamna Georgieva a obţinut sprijinul a 56% din ţări, reprezentând 57% din populaţia ‘UE, în timp ce Dijsselbloem a primit susţinerea a 44% din statele membre, reprezentând 43% din populaţie”, informează AFP citând o sursă de la Bruxelles, care a mai precizat că miniştrii de finanţe europeni aveau programată o conferinţă telefonică în seara de vineri pentru a analiza votul.
Georgieva, în vârstă de 65 de ani, este un politician de centru-dreapta. Apreciată pentru abordarea sa directă, Georgieva şi-a construit cariera prin forţele proprii, urcând până în vârful ierarhiei Băncii Mondiale, unde a ajuns să ocupe postul de director executiv în 2017, după o experienţă de aproape 7 ani la Bruxelles, unde a ocupat, în cadrul Comisiei Europene, posturile de comisar pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, respectiv buget şi resurse umane.
În cadrul Băncii Mondiale, Georgieva s-a făcut remarcată pentru susţinerea acordată egalităţii de gen şi combaterii schimbărilor climatice.
Pe profilul contului său de Twitter, Kristalina Georgieva are postată o imagine alb-negru a familiei sale şi următorul comentariu: „Dintr-un sat din Bulgaria, CEO al Băncii Mondiale – aşa arată posibilul”.
Kristalina Georgieva vorbeşte curent limba rusă şi şi-a construit relaţii bune cu Moscova în urma experienţei ca director pentru Rusia în cadrul Băncii Mondiale în perioada 2004 – 2007.
Ea şi-a început cariera la Banca Mondială în 1993, după câţiva ani în care a predat, în special la prestigioasa Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA.
Nu s-a prezentat la niciun scrutin electoral în ţara din care provine, Bulgaria, concetăţenii descoperind-o practic odată cu numirea sa în cadrul Comisiei Europene. La nivel european, este afiliată dreptei moderate şi pro-europene a Partidului popular European (PPE), conform AFP.
După două runde de voturi vineri, guvernele UE au rămas împărţite cu privire la modul de a proceda pentru numirea unui singur candidat pentru conducerea FMI, a spus sursa citată.
Un candidat are nevoie de 55% din voturile celor 28 de state ale UE, reprezentând cel puţin 65% din populaţia blocului comunitar. Olandezul Jeroen Dijsselbloem este singurul candidat alternativ la Georgieva, după ce alţi trei s-au retras. Negocierile au continuat vineri pentru a depăşi impasul, potrivit Agerpres.
Olli Rehn, guvernator al Băncii Centrale a Finlandei, s-a retras vineri din cursă, după ce anterior renunţaseră ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi portughezul Mario Centeno, preşedintele miniştrilor de Finanţe din zona euro.
Marea Britanie s-a opus planului de selectare a unui candidat, apreciind că este „prematur” şi nu acordă Londrei suficient timp pentru a-şi propune propriul său nume, se arată într-un document confidenţial consultat de Reuters. Regatul Unit a cerut amânarea deciziei până la începutul lunii viitoare.
Candidaţii pentru conducerea FMI trebuie prezentaţi până pe 6 septembrie, iar procesul de selectare a unui candidat este condus de ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire.