Colonelul (r) Ionel Boeru, fostul șef al plutonului de execuție al soților Ceaușescu, a făcut dezvăluiri cu privire la momentul execuției celor doi. El a mărturisit că a regretat profund faptul că a luat viața a doi oameni.
De asemenea, a subliniat că acest regret rămâne singurul lucru pe care îl poartă cu el în legătură cu evenimentul respectiv.
Ion Iliescu „era omul KGB-ului”
Despre decizia de a-i executa pe soții Ceaușescu, Boeru a declarat inițial că nu avea astfel de gânduri și că nu se gândea la aspectele legale ale procesului. Cu toate acestea, ulterior și-a dat seama că procesul de judecată a fost o mascaradă și că decizia de execuție a fost una luată de persoanele care au condus totul.
În acest context, el i-a numite inclusiv pe generalul Stănculescu, șeful Securității, Virgil Măgureanu, și Voican Voiculescu. A mai adăugat că generalul Stănculescu a fost informat despre tot ce se întâmplă în București în timpul procesului și că acesta a jucat un rol dublu. În ceea ce-l privește pe Ion Iliescu, Ionel Boeru spune că acesta „era omul KGB-ului”.
El a spus că a „avut discuții inclusiv cu domnul Voican Voiculescu pe care inițial l-am admirat, pentru că el a zis că el n-a știut de ce se află acolo. Nici acum nu vrea să recunoască că el superviza toată acea problemă”.
„Cel care a organizat totul acolo și a condus totul a fost generalul Stănculescu. Cei care supervizau acea problemă a fost Măgureanu și cu Voican Voiculescu. De asemenea, pe timpul procesului, şi asta am aflat ulterior de la alte persoane, Stănculescu a fost tot timpul informat de ce se întâmplă în București.
Deci după mine exista și o altă variantă. Stănculescu a jucat la două capete tot timpul. Ion Iliescu era omul KGB-ului şi nu știu dacă Stănculescu a făcut academia la ruși sincer”, a mai declarat fostul șef al plutonului de execuție al soților Ceaușescu la Antena 3 CNN.
Ionel Boeru și colegii săi au avut de suferit după acest eveniment
Execuția a avut loc la ora 14:50 în curtea garnizoanei din Târgoviște, la doar cinci minute după pronunțarea sentinței de condamnare la moarte, care admitea recurs. Boeru și colegii săi au avut o experiență copleșitoare în timpul execuției. El a descris o starea generală de anxietate, mânie și teamă în drumul lor spre zidul de execuție.
După execuție, soții Ceaușescu au fost înveliți în pături militare și foi de cort pentru a fi transportați cu elicopterul spre București.
Colonelul (r) Ionel Boeru a ieșit din armată în anul 2002, dar a mărturisit că și el și colegii săi au suferit consecințe psihice și medicale în urma acestui eveniment, având remușcări și sindrom post-traumatic.