Rusia ar putea folosi arme chimice sau biologice! Anunțul șoc a venit din Marea Britanie. Cel care a dat detalii în acest sens a fost ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace. El a spus, într-o postare pe Twitter, care este adevăratul plan al lui Vladimir Putin.
Este dezvăluirea momentului venită din Marea Britanie. Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a scris, luni, pe Twitter că Rusia ar putea planifica să folosească arme chimice sau biologice într-un „atac fals” în Ucraina, potrivit The Guardian.
Rusia continuă să facă acuzaţii cu privire la intenţia Ucrainei de a folosi arme chimice sau biologice, dar nu are „nicio dovadă care să susţină aceste acuzaţii”, a scris ministerul britanic al Apărării. În acest context, Rusia „ar putea să plănuiască” o operaţiune sub „steag fals”, care implică un atac în etape sau descoperirea de arme biologice sau chimice, a scris ministerul Apărării.
Avertismentul venit direct din Marea Britanie
Acest tip de incident ar fi probabil însoţit de „dezinformare extinsă”, a scris ministerul, menită să facă dificilă atribuirea situaţiei unui responsabil.
De altfel, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a spus recent, într-un interviu ziarului german Welt am Sonntag, că Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice în urma invaziei sale în Ucraina. El a susținut că o astfel de acțiune ar fi o crimă de război. Totodată, Jens Stoltenberg a spus că Rusia inventează pretexte false pentru a justifica ceea ce nu poate fi justificat.
„În ultimele zile, am auzit afirmații absurde despre laboratoare de arme chimice și biologice. Acum că aceste afirmații false au fost făcute, trebuie să rămânem vigilenți, deoarece este posibil ca Rusia însăși să planifice operațiuni cu arme chimice sub această fabricare de minciuni. Aceasta ar fi o crimă de război”, a declarat Stoltenberg.
Acesta a adăugat că, deși poporul ucrainean rezistă cu curaj invaziei rusești, zilele următoare vor fi, probabil, mult mai grele.
Americanii acuză: Putin ar putea folosi arme chimice
Arme chimice, atacuri teroriste inventate sau atacuri cu drone împotriva civililor. Toate acestea ar putea fi folosite ca justificări de către Rusia pentru un atac împotriva Ucrainei, a avertizat și şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.
„Rusia ar putea inventa atacuri teroriste, ar putea organiza atacuri cu drone asupra civililor, sau ar putea efectua un atac cu arme chimice, ar putea dezvălui gropi comune false”, a declarat secretarul de stat al SUA Antony Blinken la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina.
Moscova, a adăugat el, „ar putea convoca în mod teatral întâlniri de urgență” pentru a „răspunde” la operațiunile false flag și apoi ar putea începe atacul.
„Rusia intenționează să creeze un pretext pentru atacul său asupra Ucrainei. Forțele ruse pregătesc un atac în zilele următoare. Pretextul rus ar putea include un atac real, sau fals cu arme chimice”, a adăugat Blinken, precizând că țintele Rusiei „includ și Capitala Ucrainei, Kievul”, a mai spus acesta.