Anca Țurcașiu participă la concursul ,,Te cunosc de undeva“ și face echipă cu Jean Gavril. Vedeta a izbucnit în lacrimi când a aflat pe cine trebuie să interpreteze.
De ce a izbucnit Anca Țurcașiu în lacrimi când a aflat pe cine trebuie să interpreteze?
Anca Țurcașiu a început să plângă încă de la primele antrenamente.
Artista şi partenerul ei, Jean Gavril, au primit de la ruletă o transformare cu totul şi cu totul emoţionantă. Cei doi se vor transforma în cea de-a treia ediţie a transforming show-ului în Benone Sinulescu şi vor interpreta melodia „Prin pădure, pe cărare”. În momentul în care au ajuns la primele antrenamente, pe Anca au copleşit-o emoţiile şi nu şi-a putut stăpâni lacrimile.
„Mă emoționează foarte tare să fac asta, pentru că l-am îndrăgit mult și am avut o relație de prietenie foarte frumoasă, aşa că îmi este greu. E foarte greu când te desparți de niște oameni pe care i-ai iubit!”, a dezvăluit Anca Ţurcaşiu în timpul antrenamentelor.
De asemenea, și Jean a mărturisit că pe lângă emoţiile interpretării, resimte din plin şi dificultatea piesei: „Cel mai greu din referința asta este să încerci să menții ritmul, care este unul foarte rapid.”
Jean Gavril și Anca Țurcașiu fac o echipă perfectă la ,,Te cunosc de undeva”
Anca Țurcașiu a spus că ea și Jean Gavril seamănă foarte mult deoarece au aceleași principii și gânduri legate de meseria lor. S-a arătat recunoscătoare să facă echipă cu el deoarece este un om muncitor, implicat și calm. Actrița a mai dezvăluit că el este cel care o scapă de emoții și este fericită că nu are un partener nervos și agitat.
„Suntem cumva la fel. Avem aceleași principii, aceleași gânduri vis-a-vis de ce înseamnă profesia asta. Adică el (n.r. Jean Gavril) este atât de muncitor, atât de implicat, atât de docil și are atâta răbdare și atâta calm. Pentru mine asta înseamnă foarte mult, pentru că eu am foarte mari emoții și mă mai panichez câteodată. Se uită la mine, în ochii mei, și îmi spune ”Totul e în regulă, stai liniștită”. Îmi face foarte bine. Puteam să am un partner agitat, nervos”, a declarat ea pentru Antena Stars.
La rândul său, Jean Gavril a spus că cel mai important este să rezonezi ca om, abia după aceea ca artist și că simte că o cunoaște de o viață pe Anca Țurcașiu.
„Până să rezonăm ca artiști, mie mi se pare mai important că rezonăm ca oameni. Zici că te știu dintotdeauna”, a spus cântărețul.