Celine Dion se confruntă cu „spasme imposibil de controlat” și se roagă pentru un miracol în lupta ei pentru sănătate. Dezvăluirile au fost făcute chiar de sora ei, Claudette Dion. Aceasta a spus că artista „face totul pentru a se recupera”, însă se confruntă cu o boală complicată.
Celine Dion face totul pentru a se recupera
„Ea face totul pentru a se recupera. Este o femeie puternică. Este o boală despre care știm atât de puține lucruri. Are spasme imposibil de controlat. (…) Nu putem face mare lucru pentru a o sprijini, pentru a-i ușura durerea. Ținem pumnii pentru ca cercetătorii să găsească un remediu pentru această boală îngrozitoare”, a dezvăluit sora lui Celine Dion pentru Hello! Canada.
Claudette Dion a dezvăluit luna trecută că, în ciuda faptului că a lucrat cu „cei mai buni cercetători din domeniu”, cântăreața a înregistrat puține îmbunătățiri în ceea ce privește sănătatea sa.
„Nu putem găsi niciun medicament care să funcționeze, dar este important să avem speranță”, a declarat Claudette Dion pentru Le Journal de Montreal.
Amintim că Celine Dion se confruntă cu sindromul persoanei rigide. Potrivit National Institutes of Health, această boală este o „tulburare neurologică rară și progresivă” care poate provoca rigiditatea mușchilor din trunchi, brațe și picioare.
De asemenea, specialiștii de la National Institutes of Health au explicat că această tulburare afectează aproximativ una din un milion de persoane.
Cântăreața și-a dezvăluit diagnosticul în decembrie 2022. Acest diagnostic a obligat-o să își întrerupă turneul mondial Courage World Tour.
„Cu dezamăgire, trebuie să anunțăm astăzi anularea Turneului Mondial Courage. Îmi pare atât de rău că vă dezamăgesc pe toți încă o dată. Muncesc foarte mult pentru a-mi reface puterile, dar turneele pot fi foarte dificile chiar și atunci când ești 100% funcțional”, se spunea în postarea de pe Instagram.
Cântăreața ține legătura cu cercetători de top din domeniul acestei patologii rare
Sora ei a dezvăluit și că marea artistă ține legătura cu cercetători de top din domeniul acestei patologii rare.
„Când o sun și e ocupată, vorbesc cu sora mea Linda, care locuiește cu ea și îmi spune că lucrează din greu. Este în legătură cu cercetătorii de top din domeniul acestei boli rare”, a explicat Claudette.