Liceenii este cu siguranță unul dintre cele mai vizionate și apreciate filme românești. Puțini știu însă, că, în distribuția filmului, trebuia să fie și marele actor Florin Piersic.
Se pare că unul dintre motivele pentru care Florin Piersic nu a mai apărut în Liceeni a fost chiar faptul că actorul era prea popular.
Comuniștii l-au cenzurat pe Florin Piersic
Liderii regimului comunist de la aceea vreme începuseră să fie deranjați de popularitatea și influența marelui actor, așa că, o perioadă de timp, Florin Piersic nu a mai fost distribuit în niciun film.
„Ultima oară când am stat de vorbă cu dumneavoastră, iubiţii mei spectatori, v-am istorisit despre personajul meu, Mărgelatu. Chiar aşa, Mărgelatu, ce frumos sună pentru mine acest cuvânt! Articolul – o mică destăinuire – dacă vă mai aduceţi aminte, era ceva concret şi sincer.
Dar mă întreb eu acum, de ce trebuia să ajung la acest rol numai pentru că altul era prea ocupat şi avea prea multe filme de făcut şi de jucat?! Pentru mine rolul ăsta a însemnat mult pentru că era altceva decât făcusem până atunci. Cinematografic vorbind, personajul ăsta m-a ţinut în picioare.
Mă mir şi acum cum de am fost acceptat: de atâta timp nu făceam film, nu eram desemnat în nicio distribuţie. Eu ştiam de ce! Simţeam! Pentru că între toţi oamenii din meseria asta a noastră s-au găsit destui să-mi spună: Nu e scris pe hârtie. E un consemn tacit! E o «comunicare telefonică»: omul ăsta să fie mai puţin prezent!”, a povestit Florin Piersic.
Florin Piersic trebuia să joace alături de fiul său
De asemenea, Florin Piersic trebuia să joace în filmul Liceenii alături de fiul său, Florin Piersic Jr.
„Mă gândesc acum la săracul regizor care, după «Liceenii», dorea neapărat ca tatăl şi fiul ― Florin şi Florinel (student la IATC) să apară alături într-un film, dar s-a replicat sever: «Ce-s familiarismele astea? Unul nu-i de ajuns? Trebuie doi?» şi regizorul, care vedea «comercial» problema, n-a mai avut replică.
Nici vorbă nu poate fi de aşa ceva pentru că «steaua» din frunte nu ţi-o ia nimeni dacă o ai, aşa spune o colegă de-a mea de generaţie! Dar câte n-aş fi vrut eu să vă ofer şi aş fi fost în stare… Nu se putea!”, a mai dezvăluit Florin Piersic.