Ioana Tufaru trece prin momente dificile din punct de vedere financiar
Ioana Tufaru, fiica regretatei actrițe şi cântăreţe Anda Călugăreanu, a fost nevoită să se mute din garsoniera pe care o primise cadou de la Gigi Becali, aflată într-un complex deținut de el.
A locuit acolo pentru o perioadă îndelungată, în care nu a trebuit să își facă griji pentru chirie sau utilități. De altfel, Bunul Dumnezeu a avut grijă să nu aibă probleme financiare sau să fie tristă de marile sărbători creștin ortodoxe. Astfel, Gigi Becali îi trimitea adesea bani.
Marile sărbători de anul trecut au fost diferite pentru ea. În decembrie 2023, a fost nevoită să elibereze garsoniera. De atunci, locuiește în chirie în altă parte, întâmpinând diverse probleme financiare. Simte că abia supraviețuiește. Ioana și alte două suflete sunt nevoite să se descurce cu doar 5.000 de lei în București. Momentan, ea nu lucrează.
„Ne descurcăm la limita supraviețuirii, aș zice eu. Eu nu lucrez deocamdată, aștept proiecte în teatru, să vedem. E mai greu acum pentru toată lumea în teatru, dar asta e altă discuție, dar, da, Ionuț lucrează în pază și ne descurcăm cât de cât, dar cheltuieli sunt.
Chiria, utilități, plus mâncarea care e destul de scumpă, dar ne limităm, noroc că există hypermarket și de acolo cumpăram. Că la piață e jale, eu ocolesc piețele numai când le văd”, a declarat ea într-un interviu.
Ioana Tufaru, poveste de viață desprinsă din filme
Nici trecutul ei n-a fost mai roz. În anii 2000, de exemplu, era nevoită să se descurce singură cu doar 350 de lei pe lună. Erau zile când nu avea ce mânca, lucru pe care oamenii nu-l știau pentru că ea, în acea perioadă, avea probleme cu greutate, fiind bolnavă.
„Am rămas fără bani și nu una, mai multe, fără să am ce să pun pe masă. Erau zile când nu aveam ce să mănânc, deși știu că nu părea, dat fiind faptul că eram foarte grasă, dar era vorba de o glandă la mine. Nu aveam ce să mănânc, nu mă ajuta nimeni atunci”, a recunoscut ea.
Întrebată în acel interviu ce ar face dacă ar câștiga o sumă mare de bani, ea a răspuns sincer că și-ar cumpăra o locuință ca să-i poată asigura fiului ei un viitor mai sigur.
„Aș cumpăra o garsonieră sau un apartament cu 2 camere, să fie al nostru și mai târziu să-i rămână lui Luca. Să nu treacă și copilul meu prin ce am trecut eu, de mă plimb de colo-colo precum țiganul cu cortul. L-aș asigura pe el pentru viitor, pentru că el este cel mai important pentru noi”, a mărturisit ea.