Irinel Columbeanu este din nou în atenția publicului. S-au aflat detalii din azilul în care acesta a ales să-și petreacă timpul. Ce informații noi au venit și ce ar urma să se petreacă cu el în perioada sărbătorilor de Paște?
Irinel Columbeanu a ajuns la azil. Decizia a venit pe fondul problemelor de sănătate și a pensiei modeste pe care o încasează de la stat. Acesta este în valoare de 2.000 de lei. Toți acești factori l-au determinat pe cunoscutul afacerist să se mute într-un azil. Aici, a fost primit cu căldură de către prieteni și proprietarul, Ion Cassian.
Marea dorință a lui Irinel Columbeanu, acum în preajma sărbătorilor de Paște, este să fie alături de fiica sa, Irina Columbeanu. Fata sa locuiește în America. Afaceristului îi este, însă, imposibil să călătorească din cauza stării sale de sănătate. În concluzie, el va petrece Paștele într-o atmosferă specială, alături de ceilalți rezidenți ai azilului.
Masa festivă la care este invitat Irinel Columbeanu
Proprietarul azilului, Ion Cassian, a pregătit o masă festivă de Paște. Irinel va avea pe masa festivă tradiționalele ouă vopsite, miel la cuptor și alte delicii.
„Probabil că o să facem și cu Irinel, îl așteptăm la masă, cu ouă vopsite, miel la cuptor, ciorbă de miel, cozonac, dar în cantități mai mici, pacienții noștri și Irinel nu au voie să mănânce mult, căci sistemul digestiv la persoanele în vârstă nu mai este ca la tinerețe. Avem în permanență un medic nutriționist, care stabilește meniul”, a declarat Ion Cassian pentru Playtech.
Vizită specială din partea fostei iubite
Irinel Columbeanu a avut parte de o vizită specială din partea fostei sale iubite, Oana Cojocaru. Acesta l-a scos la o plimbare și l-a răsfățat cu o cină la un restaurant. Cu toate acestea, afaceristul preferă să își petreacă timpul la azil. Aici se bucură de compania altor locatari și de atmosfera prietenoasă.
De altfel, Ion Cassian a demontat ideea că viața la azil este foarte tristă. El a spus că, în comparație cu a fi singur și bolnav acasă, la azil ai companie.
Azilul în care se află afaceristul, o alternativă pentru oamenii rămași singuri
Cei care se află în instituție au parte de îngrijire medicală. În plus, mâncarea este de calitate și adaptată nevoilor fiecărui rezident.
„În Occident, chiar și oamenii bogați, la o anumită vârstă, aleg să trăiască în case de bătrâni, unde pot socializa, participa la evenimente potrivite vârstei lor”, a explicat Ion Cassian.
Irinel Columbeanu a fost încântat de vizita fostei sale iubite. El a povestit că aceasta a venit special să îl vadă. L-a luat cu mașina ei și s-au dus la un restaurant de lângă un lac.
„Am petrecut o oră plăcută, rememorând amintiri pe care le-am trăit împreună”, a povestit Irinel Columbeanu.