Mihai Mărgineanu a fost chinuit în perioada armatei
Mihai Mărgineanu este actorul care a interpretat rolul lui Ardiles din „Las Fierbinți”. Acesta este și cântăreț și o figură extrem de cunoscută și populară în rândul publicului larg. Totuși, potrivit spuselor sale, viața lui nu a fost deloc una ușoară într-o anumită perioadă.
Mărgineanu a dorit inițial să fie electronist, pasiune pe care o avea încă din clasa a 8-am tocmai de aceea a și urmat cursurile liceale la „Electronică Industrială”, după care a mers la facultatea de Electronică. Între timp, însă, a fost chemat să facă stagiul obligatoriu în armată.
Mihai Mărgineanu are doar amintiri neplăcute din acea perioadă. De asemenea, el nu îi înțelege pe cei care spun că armata a fost ”cea mai frumoasă vacanță”. Pentru el, experiența a fost una cu adevărat oribilă. Explică chiar el motivele într-un interviu pentru Adevărul.
Actorul din „Las Fierbinți” a povestit câteva detalii neașteptate: pentru el, armata a fost doar o „tâmpenie”, pe care în acea perioadă se punea accentul.
„Oribil. Sunt două tipuri de bărbaţi: cei care zic că armata a fost „cea mai frumoasă vacanţă“ şi cei care spun că armata a fost o tâmpenie. Bineînţeles că a fost o tâmpenie pentru că se punea mai mult accentul pe forţă de muncă decât pe armată”.
Dezamăgirile actorului din „Las Fierbinți” din armată
Mihai Mărgineanu era în armată în perioada Revoluției, acesta își amintește și acum că a fost mutat la o unitate disciplinară de căi ferate din Ploiești. Chiar și așa, nu va uita umilința din acea perioadă. I-a catalogat pe unii ca fiind „proști și răi”, aceștia fiind și cei care aveau destul de multă putere în cadrul ierarhiei militare.
„Revoluția m-a prins ca soldat în termen. Viața în România anilor 80 era tristă, indiferent ce spun toți securiștii turnători de vecini sau aprozariștii, sau măcelarii care o duceau bine pe vremurile alea. După 90, toată lumea credea că, în sfârșit, ne vor lăsa și pe noi să facem.
Să facem ce? Nimeni nu avea idee ce să facă, excepția fiind „lucrătorii din firmele românești de comerț exterior. Adică, tot niște securiști care aveau relații externe comerciale, multe informații despre cum ar putea merge lucrurile și accesul la banii din străinătate ai României.
Eu am făcut armata la Transmisiuni şi, ulterior, pentru că aveam rude în străinătate de gradul 1, am fost mutat la o unitate disciplinară de căi ferate din Ploieşti. Când eram la regiment, când am făcut transmisiuni patru luni de zile şi am ajuns chiar foarte bine, nu mi-a displăcut atât de tare, cât mi-a displăcut după.
Într-adevăr, umilinţa era pentru că oamenii sunt proşti şi răi, dacă unul ajunge să aibă puţină putere, fiind şi prost, combinaţia este letală”, a povestit Mărgineanu.